Hochei : Un jucător rus, din KHL, a fost transferat la Corona...

Hochei : Un jucător rus, din KHL, a fost transferat la Corona BrașovWolves!

0 217

Transfer de ultimă oră la Corona Brașov Wolves : rusul Sergei Peretyagin devine ,,lup”și este integrat în ,,haită”! În vârstă de 34 de ani, jucătorul evoluează pe postul de fundaș, având o mare experiență competițională. A evoluat mult timp în cel mai valoros campionat din Europa, Kontinental Hockey League (KHL), la echipe precum SKA St. Petersburg, Lokomotiv Yaroslavl, Amur Khabarovsk, Yugra sau Kunlun Red Star, de unde a fost transferat la Brașov. De asemenea, a mai jucat în Extraliga din Cehia, la echipa Pirati Chomutov. Sergei Peretyagin este un fundaș puternic, având 184 cm și 96 kg.
,,După un început de sezon cel puțin ciudat, în ceea ce ne priveste, a venit timpul să începem o triere și o reașezare a jucătorilor. Astfel că, în urma discuțiilor cu antrenorii, am ajuns la concluzia că va trebui să renunțăm la câțiva jucători și să aducem alții. Primul plecat este Henrik Nielsen, un atacant care nu a confirmat așteptările noastre la Brașov dar care a și dorit să plece, din motive personale. Primul jucător care a venit este Sergei Peretyagin, un fundaș adus din KHL. Teoretic, el poate juca pentru noi chiar de luni, de la meciul cu Gheorgheni. În perioada următoare, la echipa noastră vor mai veni, cel puțin unul sau doi jucători străini. În altă ordine de idei și neavând nicio legatură cu evoluția echipei, vă anunțăm și faptul că Beres Szilard a fost împrumutat sezonul acesta la CSM Galați „, ne-a declarat Emilian Cernica, președintele secției de hochei Corona Brașov

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.