Hochei : Corona Brașov, pierdere de turație în finala Erste Liga
Corona Brașov a suferit două eșecuri pe Patinoarul din Remetea, în finala Erste Liga, disputată cu ACSH Gheorghieni. În primul meci, luni, echipa brașoveană a condus cu 3-1, înaintea ultimei reprize, dar ciucanii au marcat apoi 3 goluri, ultimul în prelungiri și au câștigat, scor 4-3. Al doilea meci a însemnat o înfrângere drastică a Coronei, scor 0-7, în meciul 4 al finalei Erste Liga, un rezultat greu de explicat. Gazdele aveau 1-0 la prima pauză, gol Peter Vincze, dar au făcut diferența în repriza secundă, când au dominat la toate capitolele, marcând de 4 ori. Christopher Bodo a punctat de 2 ori, Daniel Trancă și Tamas Sarpatki au intrat și ei pe lista marcatorilor iar brașovenii au schimbat portarul. Degringolada „lupilor” a continuat și în ultima parte. Janne Vayrynen și Tamas Sarpatki au dus scorul la 7- 0, iar umilință brașovenilor s-a încheiat după ce elevii lui Matthew Myers și Hunor Strenk au ratat o dublă superioritate. După acest succes, harghitenii conduc seria cu 3-1 și sunt la o singură victorie de trofeu. Meciul 5 al finale va fi la Brașov, joi, 16 martie, de la ora 18.30.
D.D.




