Hochei : Corona Brașov a câștigat două meciuri la Miercurea Ciuc și...

Hochei : Corona Brașov a câștigat două meciuri la Miercurea Ciuc și va juca finala Campionatului Național!

0 159

Performanță remarcabilă a hocheiștilor Brașovului, care au reușit să se califice în finala Campionatului Național, după două victorii obținute pe gheața rivalei, SC Miercurea Ciuc! Chiar dacă au avut de înfruntat cel mai greu adversar în semifinale, Corona Brașov a reușit să încheie conturile în patru partide. După 1-1 la general, în urma celor două meciuri disputate la Brașov, Corona a jucat alte două partide la Miercurea Ciuc, reușind tot atâtea victorii.

În prima partidă, Corona s-a impus cu 5-3 (1-2, 1-1, 3-0). Chiar dacă a fost condusă cu 3-1, echipa brașoveană a reușit o a treia repriză de excepție și a câștigat, prin golurile înscrise de Tendler (min. 4,48 și 59,37), M. Biro (min. 27, 20),  Dorofeyev (min. 49,34) și B. Peter (min.58,50).

În al doilea meci, Corona a câștigat cu 4-3 (0-1, 2-1, 2-1), prin reușitele lui Bors (min. 20,23), Dorofeyev (min. 26,55), Trancă (min. 44,46) și Tendler (min. 57,42). Și în această partidă, Corona Brașov a fost condusă, cu 1-0, dar a avut puterea să întoarcă scorul și să obțină o victorie mare. Tot în acest meci a reintrat în lot Peretyagin, care a revenit din Rusia, unde plecase să-și rezolve problema cu viza.

Cu 3-1 la general, Corona Brașov s-a calificat în finala mare a Campionatului Național, unde va înfrunta CSM Galați, care a trecut ușor în semifinală de ACSH Gheorghieni (3-0 la general).

Seria finalei mari, care se va juca în maxim 5 partide, ar putea să înceapă în 15 aprilie.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.