Hitler sa-i fi adus pe americani in Europa?!

Hitler sa-i fi adus pe americani in Europa?!

0 1171

Stratfor este o agenţie privată americană care şi-a câştigat recunoaşterea la nivel mondial prin strângerea şi procesarea de informaţii din întreaga lume, pe care le foloseşte în realizarea de rapoarte, ştiri economice, politice şi geopolitice, precum şi analize militare…necesare in primul rand CIA isi Departamentului de Stat american. Conducătorul ei, , a fost la Bucureşti în urmă cu 2 ani şi, în prezenţa unui public simandicos (Victor Ponta, Ion Iliescu, Mugur Isărescu, adjunctul lui, Florin Georgescu etc.) a susţinut un discurs inteligent şi plin de surprize pentru urechile audienţei.
A spus, de pildă, că nici NATO şi nici UE nu vor proteja România, că Statele Unite sunt interesate să aibă o relaţie cu Bucureştiul numai dacă acesta este capabil ”să diminueze influenţa ruşilor” în Europa. Adică a oferit  o mostră de umor negru, în sensul că le-a dat românilor vestea proastă, că s-au chinuit degeaba să intre în NATO şi UE, şi vestea bună că bine ar fi să nu se certe cu superputerea vecină, Rusia, dacă vor să fie prieteni cu superputerea de la mii de kilometri de ei, America.George Friedman m
După acea întâlnire şi cuvinte de pomină, de la Bucureşti,  acest sfârşit de vară l-a prins pe dl. Friedman tot în Europa, dar la Berghof, fosta reşedinţă de vacanţă  a lui Adolf Hitler,   nu foarte departe de oraşul unde s-a născut şeful Stratfor, la Budapesta.
În egală măsură la 76 de ani de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial – l-au inspirat pe şeful Stratfor să-şi aducă aminte  pe fostul lider al celui de al treilea Reich german, de la 1933, la 1945. După 76 de ani, crede dl. Friedman, are sens să încercăm, din nou, să înţelegem de ce şi cum fostul F
ührer, Germania lui şi războiul lui au schimbat lumea.
Este dificil  să-l separi pe Hitler de imaginile celui mai devastator război din istoria omenirii,  şi apoi să-l judeci la rece. Luând-o, însă, pe îndelete, Friedman consideră că prima schimbare majoră adusă de Hitler şi războiul lui este că au distrus fosta hegemonie a Europei asupra unei părţi a lumii, precum şi influenţa ei globalistă. Şi, într-adevăr, după numai 15 ani de la încheierea războiului, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Olanda şi-au pierdut imperiile, marea conflagraţie le-a sleit de forţa şi voinţa de a mai deţine teritorii peste mări. În consecinţă, dispariţiia imperiilor coloniale a modificat forma geopolitică a întregii lumi şi a arătat tuturor chipul unei Europe lipsite total de ambiţii de creştere şi dominare, pe de o parte şi, pe de altă parte, a unei Europe devenite extrem de precaută în materie de politici internaţionale, Lumea este, astăzi, un loc mai bun fără Hitler, dar şi ….fără imperiile britanic francez,olandez. Cu alte cuvinte, l-am parafraza pe Friedman, este bine că războiul a pus capăt în egală măsură şi nazismului lui Hitler, dar şi imperialismului lui Churchill. De ce sa ne deranjeze acum invazia musulmana acolo…

An image from the documentary "For Love of Liberty: The Story of America's Black Patriots." Throughout the month of February, PBSÊis premiering the film in most markets nationwide commemorating Black History Month...with theÊLos AngelesÊpremier airing onÊKLCS on Tuesday, February 9 atÊ9:00 p.m. and concluding on Tuesday, FebruaryÊ16 at 9:00 p.m. The program also airs on KCET on Monday, February 15 at 9:00 p.m. and concludes on Monday, February 22 at 9:00 p.m.

Apoi, Friedman crede că cea mai mare schimbare adusă lumii de către Hitler a fost că războiul lui …a scos din lesă America şi i-a dat drumul pe uliţă, în lumea mare. Hitler a fost convins, atunci când a pornit războiul, că, dacă îl va pierde, bolşevismul va domina întreaga lume. A greşit, dobitocul…; de când el a pierdut, America domina cea mai mare parte a lumii, iar astăzi  este puterea globalistă nr. 1 !.
”Secolul american”, consideră dl. Friedman, este cea mai mare ”realizare” a lui Hitler, fără îndoială,consecinta la care el s-ar fi aşteptat cel mai puţin.
Reşedinţa cea mai dragă lui Hitler, a fost cea de la Berghof. În 1945, regimentul 7 de infanterie al diviziei a 3-a SUA a capturat localitatea şi casa lui Hitler. Americanii au rămas acolo până în 1995 şi i-au refăcut fosta locuinţă.
Astăzi arată exact cum arăta pe vremea când Führerul poposea acolo, însoţit de Eva Braun, de lupul său german Blondie şi de cei doi terrieri scoţieni ai Evei, Negus şi Katuşka. Acum puţine zile, presa europeană relata despre tot felul de naţionalisme, care îşi ridică iarăşi capul, în toată Europa. Şi tot atunci, pe la 1 septembrie, George Friedman, evreul maghiar, devenit cetatean american (ca si Soros!), stătea în Alpii bavarezi şi… privea gânditor casa lui Hitler. Renovată perfect, după război, de americani.
Probabil recunoscători F
ührerului pentru faptul că i-a adus în Europa, unde au rămas de 70 de ani

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.