Hayssam l-a sponsorizat pe Basescu

Hayssam l-a sponsorizat pe Basescu

0 204

Cel putin asa afirma Vanghelie, care se pare ca a pus tunurile mari pe inca presedintele Traian Basescu, afirmand ca acesta a primit sponsorizari de la Omar Hayssam, in 2000 si in 2004.
Primarul sectorului 5 sustine ca fostul trezorier al PD s-a intalnit de-a lungul timpului de mai multe ori cu omul de afaceri sirian, Omar Hayssam.
„Daca maine apare ca-n 2000, cand a candidat la primarie, si in 2004 la presedintie a luat sponsorizari de la Omar Hayssam? Sunt informatii publice. Eu sunt sigur ca in perioada urmatoare vor aparea informatii. Trezorierul dansului, Gheorghe Albu, s-a intalnit in locuri publice cu Omar Hayssam, in restaurante. Eu am aflat acum, poate altii au aflat mai demult”, a declarat sambata presedintele PSD Bucuresti, in cadrul unei emisiuni televizate.
Vanghelie a precizat totusi ca o parte din informatii i-au venit la momentul in care Basescu a schimbat sefii serviciilor secrete.
Vanghelie a declarat ca nu se teme de amenintarile pe care le primeste: „ca voi fi arestat in perioada urmatoare, daca Traian Basescu castiga.”

Fugit din tara in conditii misterioase, dupa ce a fost acuzat si ulterior condamnat la 20 de ani inchisoare pentru rapirea a trei ziaristi in Irak – alta poveste cu cantec – omul de afaceri Omar Hayssam a revenit in centrul atentiei dupa ce cotidianul Gardianul a publicat recent o presupusa stenograma a unei discutii dintre acesta si generalul Constantin Degeratu, consilier prezidential pe probleme de securitate nationala al sefului statului.
Intalnirea dintre cei doi a avut loc pe 9 septembrie 2005, la sase luni de la arestarea sirianului, la cererea celui acuzat de terorism. El a spus ca are de comunicat date ce intereseaza siguranta nationala si ca vrea sa discute cu presedintele. In loc de date concrete, sirianul i-a reprosat generalului ca este inchis, desi i s-a promis altceva.

Sirianul ii spune la un moment dat generalului: „Intre timp, asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu presedintele. Si atunci, eu chiar am inceput sa intreb de presiunile care se faceau asupra mea si domnul presdinte chiar mi-a spus: ‘Iti iei copiii si du-te in America! Eu sunt presedintele Romaniei si ai toate garantiile!’ I-am spus: ‘Domnule presedinte, uitati, speculatiile de care a aflat presa, sunt monitorizat.’. ‘Nu, te rog frumos sa stai linistit, eu iti garantez ca nu se atinge nimeni de un fir de par de al tau!’.”
Degeratu a confirmat intalnirea cu Omar Hayssam, dar a sustinut ca nu s-a discutat nimic din ce relateaza jurnalistii de la „Gardianul”.
Ulterior, la inceputul acestei saptamani, presedintele Traian Basescu a declarat ca discutia dintre Hayssam si Degeratu a fost inregistrata ilegal.
„Nu am nicio certitudine ca a fost o discutie redata integral, dar generalul Degeratu nu a fost informat, cand s-a dus la Parchet, ca este inregistrat. Este ilegala, in prima faza. Asupra continutului, generalul Degeratu nu confirma foarte multe dintre afirmatiile de acolo. Data la care s-a facut este corecta, la acea data a avut loc discutia. A fost o solicitare a unui anchetat in stare de arest de a informa asupra unor elemente de siguranta nationala. Era un dosar de siguranta nationala, cel legat de rapirea celor trei ziaristi”, a explicat presedintele luni, la o intalnire a Grupului de Dialog Social.

Este clar, Hayssam nu se astepta la tratamentul la care a fost o vreme supus, dupa ce a cotizat si a organizat si rapirea cu cantec a celor trei ziaristi. Se dovedeste insa din nou ca daca semeni vant recoltezi furtuna, iar lui nea Basescu au cam inceput sa-I iasa pe nas, sub forme tot mai urate, facaturile care il fac tot mai urat.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.