Harem Globetrotters

Harem Globetrotters

0 290

Cunoscuta formatie americana de baschet acrobatic Harlem Globetrotters s-a aflat zilele trecute la Bucuresti, unde a jucat un meci demonstrativ in fata unui public amator de jonglerii cu mingea. Celebrii jucatori care compun echipa promoveaza astfel baschetul in stilul original care i-a consacrat, un amestec de circ si joc serios. Si gazdele romane le-au oferit americanilor un divertisment, in contrapartida giumbuslucurilor performate de baschetbalisti in teren. Lotul de circari simpatici ai sportului cu cosul au fost invitati la Casa Poporului, au fost dusi in balconul in care, prin anii 90, iesise si pop-starul Michael Jackson pentru a gafa in stil hard-rock, salutandu-si miile de fani bucuresteni cu un umilitor „Hello, Budapest!”. Au fost condusi chiar si in Camera Deputatilor intr-unul din momentele in care nici un parlamentar nu era la lucru, interval foarte usor de gasit, de altfel. Americanii au stat chiar si in fotoliul pe care se aseaza de obicei premierul cand asista la lucrarile Camerei, s-au fotografia cu Bogdan Olteanu, au schimbat pase in sala goala.
Aici au gresit rau americanii! Or fi ei inegalabili cu mingea pe teren, dar in Parlamentul Romaniei au o concurenta feroce la fente si acrobatii. Tocmai aici s-au gasit sa faca pe magicienii, unde lucreaza cel mai dibaci lot de jongleri cu legile! Cum mai arunca ei la cos proiecte de lege care le stanjenesc privilegiile! Ce capace reusite pun ei initiativelor care le ingradesc facilitatile!
In plus, chiar la meciul demonstrativ pe care l-au prestat pentru public, in sala s-a aflat si o pasarica rara, pe care n-o mai vazuse nimeni de vreo trei anisori prin Romania. Ristea Priboi, securistul de lux incardasit cu garnitura de aur a PSD din vremurile bune, cautat cica de justitie, pentru a-l aduce la tribunal, radea cu gura pana la urechi. Nu atat de spectacolul din teren, cat de iscusinta cu care s-a strecurat din nou in tara fara sa-l vada nimeni si de neputinta autoritatilor de a-l arunca dupa gratii.
Ma gandesc ce prost am exploatat noi fenomenul asta al raspandirii marilor infractori, care petrec bine mersi in strainatate dupa ce si-au facut mendrele in Romania. Ce globe-trotteri reusiti ar fi astia! Ce echipa am face din Omar Haissam, Sever Muresan, Ristea Priboi, Tcaciuc, Nicu Gheara, Nicolaiciuc si restul de sulfe care profita de prostitutia de mare clasa a justitiei romanesti. Ce Harem Globetrotters ar iesi din astia!
Unde mai pui rezervele nedeplasabile din tara, gen Sorin Ovidiu Vantu, pe care justitia se straduieste fara succes de ani de zile sa-l aduca in fata instantei pentru scandalul FNI.
La imaginea completa de Harem contribuie din plin si lotul de capsunarite trimise la export in Spania si Italia. Politia str?in? descopera tot mai des ca cele mai multe sunt de fapt niste mici curve.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.