Sala sporturilor din Braşov a găzduit meciul Corona – CSM Ploieşti, din etapa a cincea a Ligii Naţionale de handbal feminin. În mod cu totul surprinzător, meciul s-a încheiat cu victoria echipei ploieştene, la un scor care ne scuteşte de prea multe comentarii : 29-21 (17-10)! Cu excepţia primului minut, când Corona a condus, cu 1-0, echipa oaspete a condus în permanenţă, administrând o înfrângere severă Coronei…Nu a supărat atât eşecul, cât scorul final, şi, mai ales, evoluţia supărător de slabă a echipei braşovene, a căror jucătoare parcă s-ar fi întâlnit acum pentru prima dată. Nicio idee tactică, nicio determinare sau sclipire…În schimb greşeli foarte multe, ratări cu toptanul, inclusiv destule de la 7m! Bogdan Burcea a început repriza secundă cu toate junioarele de pe foaia de joc, retezând, într-un fel şansele echipei, atâtea câte erau ele, la startul actului secund. Mai mult, la final, antrenorul braşovean a dat din nou vina pe jucătoare, spunând că nu au finalizat din poziţii clare…Niciun cuvânt despre tactică sau scheme şi strategii… ,,Am avut în faţă a ochipă net superioară, cu jucătoare mult peste ale noastre, o echipă foarte bună”, au fost cuvintele antrenorului principal al Coronei. Dealfel, spre final, fanii au început să părăsească tribuna, scandând : demisia! demisia!…În van însă, pentru că totul a rămas, cel puţin deocamdată, pe loc, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat!

Mai trebuie menţionat debutul în acest meci a junioarei Sorina Târcă, ea reuşind să înscrie patru goluri (3 din 7 m), mai multe decât Zamfir, care este golghetera echipei, dar care nu a prins o zi fastă, la fel ca multe dintre coechipiere (dacă nu chiar toate!)

Pentru Corona au marcat în acest meci care ar trebui uitat cât mai repede : Pricopi 5, Zamfir 4, Târcă 4, Chiper 2, Neagu 2, Briscan1, Cartaş 1, Dincă1, D. Bucur 1.

Orice s-ar spune, echipa are acum nevoie de un şoc, pentru că altfel nu va fi bine…

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.