După pregătirea de pe litoral şi primul meci amical al perioadei precompetiţionale (28-26, cu Măgura Cisnădie), a venit rândul unei noi etape de antrenament a echipei feminine de handbal Corona. Este vorba despre participarea la primul turneu amical din această vară (din cele trei la care trupa pregătită de Bogdan Burcea va lua parte), cel de la Cluj. Acolo, ,,rulmentistele” au luat startul la Memorialul  „Tiberiu Rusu”, alături de HCM Rm.Vâlcea, SCM Craiova, CSM Bistriţa şi Universitatea Alexandrion Cluj.
Corona Braşov a jucat deja primul meci de la aceast turneu, în această dimineaţă, dispunând cu 39-24 (21-11) de HCM Râmnicu Vâlcea. Au marcat: Zamfir – 10, Chiper – 6, Hotea – 4, Dincă – 4, Cartas – 4, Ciuciulete – 4, Pricopi – 2, Briscan – 2, Marcu – 1, Bondar – 1, Neagu – 1.
Bogdan Burcea, antrenor principal Corona Braşov:
Pentru noi a fost un prim test util la acest turneu de la Cluj, pentru ceea ce ne-am propus să exersăm în această etapă de pregătire. Suntem în perioada în care ne axăm mai mult pe jocul de apărare, pe care ne dorim să îl punem cât mai bine la punct până la debutul campionatului. După primul amical din acest turneu consider că mai avem mult de lucru până să ajungem acolo unde ne dorim din acest punct de vedere. Am luat 24 de goluri într-un joc cu HCM Râmnicu Vâlcea, iar acest lucru pe mine nu mă mulţumeşte. Partea vulnerabilă a fost pe centrul apărării şi la jocul cu pivotul, însă aceasta este tema noastră în perioada de faţă”.

Corona va juca astăzi, de la ora 16.45 al doilea meci din turneul de la Cluj, de această dată în compania echipei SCM Craiova.
Mîine, 8 august, Corona Braşov va întâlni echipa gazdă, ,,U” Cluj.

 

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.