În etapa a şasea a Ligii Naionale de handbal feminin, Corona Braşov joacă astăzi (ora 17,00), la Slobozia. După eşecul umilitor cu CSM Ploieşti, ,,rulmentistelor”nu le-a mai rămas decât o variantă în jocul de la Slobozia : victoria! Pe de altă parte, există zvonuri care dau ca şi sigură o remaniere, imediat după meciul următor, cu CSM Bucureşti. De aceea, presiunea rezultatului este cu atât mai mare, atât pe umerii jucătoarelor, cât, mai ales, al antrenorului Bogdan Burcea. Înaintea meciului de astăzi, au oferit declaraţii antrenorul pricipal şi două jucătoare.

Bogdan Burcea: ,,Va fi o deplasare dificilă, mai ales că vine după meciul cu CSM Ploieşti, o partidă în care nimic nu a ieşit aşa cum ne-am dorit noi. Trebuie să ne adunăm repede pentru că avem nevoie de un joc bun şi de o victorie. Vrem să reparăm cât mai repede ceea ce am stricat ca imagine, în meciul cu CSM Ploieşti. Ştim însă nu va fi însă un joc uşor, pentru că terenul de la Slobozia nu se câştigă aşa de uşor, chiar şi sezonul trecut am învins după un joc destul de greu. Noi vom face totul pentru ca lucrurile să intre pe linia pe care ne-o dorim. Cum am spus, trebuie mobilizare maximă din partea tuturor fetelor pentru a ne întoarce de la Slobozia cu trei puncte de care avem mare nevoie„.

Carmen Cartaş: ,,Este o perioadă grea pentru noi, o perioadă în care nu ne iese jocul, dar cum noi am dus echipa unde este, tot noi trebuie să ne mobilizăm şi să revenim la o formă mai bună. în astfel de momente trebuie să demonstrăm că suntem o echipă unită şi muncitoare şi că putem să arătăm mult mai mult decît am arătat în ultima vreme. Regretăm foarte tare situaţia în care suntem şi ceea ce s-a întâmplat în teren în meciul cu CSM Ploieşti, dar trebuie să fim conştiente că suntem răspunzătoare pentru situaţţia în care ne aflăm şi nu avem altă variantă decât o mobilizare exemplară. E singura variantă prin care putem să ne demonstrăm valoarea pe care o avem fiecare dintre noi.”

Marilena Burghel Neagu: ,,Trebuie să fim foarte atente în meciul de la Slobozia, pentru că CSM Unirea poate fi o echipă incomodă dacă o laşi să joace. Ne vom  lua toate măsurile pentru ca la final să ieşim de pe teren învingătoare. E clar pentru fiecare dintre noi că nu avem altă variantă decât victoria. Nu este cea mai bună perioadă a noastră însă nu avem voie să ne pierdem, ba dimpotrivă, trebuie să ne adunăm, să fim unite şi să ajungem la valoarea pe care o avem. În mod sigur putem mult mai mult decât s-a văzut în acest start de campionat.”

 

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.