În cadrul rundei a noua a Ligii Naţionale de handbal feminin, Corona Braşov va avea un adversar care îi poate fi la îndemână, cu atât mai mult, cu cât va juca pe teren propriu. Este vorba despre partida cu Măgura Cisnădiei, echipă proaspăt promovată în primul eşalon şi care poate fi depăşită de jucătoarele pregătite de Bogdan Burcea. Dealtfel, înaintea acestei partide, jucătoarele şi antrenorul cred în victorie, având stabilit, de comun acord, un target, pe care toată lumea l-a acceptat. Despre ce este vorba, ne-a spus chiar Bogdan Burcea, antrenorul principal al Coronei Braşov : ,,Ne dorim în următoarele cinci etape, chiar dacă va fi foarte greu, să acumulăm maximum de puncte. Sper, în primul rând, că starea de sănătate a tuturor jucătoarelor să ne permită, meci de meci, să aliniem formula cea mai bună, astfel încât să prestăm la un nivel bun şi să câştigăm punctele puse în joc. Vis a vis de meciul de sâmbătă, avem un adversar care îşi doreşte să-şi adjudece cât mai multe puncte, pentru a-şi îndeplini obiectivul, adică, salvarea de la retrogradare. Vom avea deci un meci dificil, care trebuie tratat corect din partea noastră şi câştigat. Sper ca jucătoarele cu probleme în ultimul timp să reintre în joc şi mă gândesc la Hotea şi Ciuciulete, iar Ţăcălie să revină la forma, care a consacrat-o. Pentru că dorim să acumulăm toate punctele, în următoarele cinci etape, vom apela doar sporadic la junioare şi vom miza mult mai mult decât până acum, la jucătoarele senioare

Camelia Hotea, jucătoare : ,,Mă bucur că am revenit la antrenamente, după perioada de inactivitate, datorită problemelor de sănătate. Sunt dornică să-mi ajut echipa şi să câştigăm meciul cu Cisnadie, mai ales că jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri, unde nu avem voie să facem paşi greşiţi. Ne dorim să facem un meci cât mai bun, chiar dacă şi echipa oaspete are în componenţă jucătoare cu experienţă, alături de cele tinere. Au jucătoare bătăioase, care se agaţă de orice minge. Sperăm să ne luăm măsurile care se impun, pentru a câştiga toate punctele

Adriana Ţăcălie, jucătoare : ,,Nu vom avea deloc un meci uşor, cu Cisnădie. Orice echipă care vine la Braşov, doreşte să se bată cu echipa noastră şi să ia puncte. Chiar dacă este o echipă clasată sub noi, va lupta, sunt sigură, cu ambiţie, iar acest lucru ne poate incomoda. Noi o să intrăm concentrate, să facem un meci bun şi nu cred s-ar putea pune problema învingătoarei. Personal, ma simt bine, după lunga perioadă de indisponibilitate, însă mai am de recuperat, până să ajung la capacitatea mea normală

Partida Corona Braşov – Măgura Cisnădiei se va disputa în sala sporturilor de la poalele Tâmpei, sâmbătă, de la ora 18,00

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.