Handbal : Corona Braşov a jucat…doar 15 minute!

Handbal : Corona Braşov a jucat…doar 15 minute!

0 187

Meciul dintre Corona Braşov şi SCM Craiova, din etapa a 22-a a Ligii naţionale de handbal feminin, a fost aşteptat cu mare interes la Braşov, din moment ce el decidea, în mare măsură, dacă echipa braşoveană ar putea sau nu să se califice pentru ediţia viitoare a cupelor europene. Spectatorii entuziaşti au venit în număr mare la sala sporturilor, iar modul în care au început gazdele partida, le-a dat încredere că ar putea fi bine la final…Astfel, Corona a preluat conducerea încă din primele minute, având avantaj, care trebuia să le dea aripi : 5-3, 7-4 sau 8-6 (min.15). Doar că, la acest ultim scor de pe tabela de marcaj, brusc, echipa braşoveană a oprit motoarele, oaspetele au egalat rapid la 8, după care au urmat mai mult de zece minute în care Corona Braşov nu a mai marcat! Din avânt, jocul Coronei a căpătat brusc tente de improvizaţie, jucătoarele nu au mai găsit soluţii, le-a părăsit determinarea şi aplombul, iar greşelile neforţate au început să-şi facă apariţia din plin. Până la pauză a fost cum a fost, pentru că oaspetele au încheiat prima parte în avantaj minim (12-11), însă, după pauză, Craiova parcă a luat meciul pe cont propriu şi s-a distanţat treptat, spre deziluzia fanilor Braşovului, care aşteptau cu totul altceva…A fost 14-11, 18-13, 24-15, 25-17 pentru echipa craioveană, ale cărei jucătoare nu s-au menajat deloc, iar Vizitiu şi Tătar, ambele, cânda, în curtea Braşovului, au ţinut mereu să dea tot ce-i mai bun pe teren…Aşa a venit finalul unui meci dezamăgitor, în care echipa braşoveană nu a arătat că poate emite pretenţii pentru Europa, după cum a spus şi antrenorul Ion Crăciun, după fluierul final : ,,Jucătoarele noastre care au fost pe teren sunt foarte tinere şi s-au panicat foarte rapid, iar acest lucru s-a văzut. Când au început să rateze au căzut psihic şi nu le-am putut întoarce. Este foarte greu cu acest stres, când te baţi pentru podium. Atunci ai nevoie de jucătoare cu experienţă, dar aceastea, la noi, sunt accidentate. Ne-a lipsit mult Buceschi şi celelalte, care au stat în tribună. Cu astfel de atitudine, prezentă astăzi pe teren, nu prea avem şanse pentru Europa

Pentru Corona Braşov au marcat : S. Târcă 10 goluri, Ciuciulete, Dimitrovic şi Bucur – câte 2, Neagu, Berbece, Lopătaru – câte un gol.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.