Hameiul si plurivalenta sa

Hameiul si plurivalenta sa

0 134

Cine si-ar fi imaginat ca micutele conuri de hamei pot avea atat de multe principii active, care sa le faca benefice in tratarea unei game impresionante de afectiuni? Hameiul este utilizat in diverse tratamente, ajutand la reglarea tulburarilor nervoase, la vindecarea unor afectiuni gastrice si reumatismale, dar este intens utilizat si in alte domenii.
In vechime se credea ca aceasta planta este pazita de zane si spiridusi, intrucat avea proprietatea de a hipnotiza si de a adormi pe toti muritorii. Popoarele germanice, cu cea mai mare traditie in utilizarea hameiului, au fost acelea care au stabilit efecte miraculoase in combaterea insomniei, mai ales prin asocierea conurilor de hamei cu radacini de valeriana, aplicata intr-o cura de doua saptamani. In decursul timpului, aceasta combinatie s-a dovedit foarte bine tolerata de organism si de neegalat in combarea insomniei cronice, mai eficienta decat cel mai tare somnifer de sinteza chimica numit benzodiazepina, asigurand un somn linistitor, fara a provoca efecte secundare si dependente, asa cum apar dupa medicamentul de sinteza.
Hameiul, aflat la inceput numai in flora spontana, a fost utilizat inca din Antichitate la prepararea unor bauturi si ca aliment. Originar din Europa, a intrat in cultura incepand din secolul VII, mai ales in zonele mai umede si racoroase din Centrul si Vestul Europei. O amploare deosebita a luat cultura de hamei in secolele XIV-XV, o data cu dezvoltarea industriei berii in Bavaria, Boemia si Belgia.
Cele mai mari producatoare de hamei sunt, in prezent, Cehia, Germania, Danemarca si SUA. In Romania, primele culturi de hamei in sistem gradinaresc incep sa apara din secolul XIV in Transilvania si din secolul XV in Moldova si Tara Romaneasca. In prezent creste spontan in lungul apelor curgatoare, paduri, zavoaie, tufarisuri, de la campie pana la altitudinea de 1.000 metri. Culturi mai intinse se gasesc in plantatii special amenajate din zonele Orastie, Cluj, Sighisoara, unde se valorifica conurile pentru industria berii.
Planta prefera terenurile umede, insorite sau semiumbrite, cu precipitatii anuale de 550-650 mm, din care cele mai importante trebuie sa cada in lunile mai-iulie (310-340 mm).
Hameiul este o planta perena, cataratoare ca o liana, cu tulpina groasa si aspra la pipait din cauza perisorilor in forma de carlige. Lungimea tulpinii poate sa ajunga la 3-5 metri, cu tendinta de incolacire in jurul altor plante folosite ca suport.
Daca in apropierea unei tulpini de hamei se planteaza un arac de lemn, planta se intinde spre suport facand prin aer miscari giratorii. Daca suportul se plaseaza in partea opusa, tulpina volubila se reorienteaza in spatiu, se rasuceste si, in cateva ore, incepe incolacirea pe arac.
De altfel, denumirea stiintifica data de botanistul Carl Linne in secolul al XVI-lea este Humulus lupulus, derivata de la cuvintele latine humeo – a fi umed (prefera terenurile umede) si lupus – lup (deoarece se infasoara in jurul plantei suport pe care o omoara treptat). Intrucat hameiul prefera convietuirea cu salciile tinere, filosoful roman Plinius l-a denumit Lupus salicarius (lupul salciilor).
In scopuri terapeutice si de aromatizare a bauturilor se recolteaza conurile (inflorescentele femele) in timpul infloririi, alegand zilele insorite din lunile august si septembrie, cand devin verzui sau galbene. Uscarea se face in locuri umbrite si aerisite (incaperi, poduri sau magazii), asezate in straturi foarte subtiri, fara a fi intoarse. In acest mod se pastreaza produsul de calitate cu o culoare verzuie, fara brunificari si cu miros aromatic patrunzator si gust amar. Pulberea care cade din conuri nu se arunca, ci se colecteaza in pungi de hartie. Se va evita pastrarea in gramezi sau in saci de plastic, deoarece substantele active se degradeaza repede, prin oxidare in contact cu aerul.
Dupa uscare, conurile sunt macinate fin si se pastreaza in borcane de sticla, inchise ermetic, puse in rafturi intunecate si reci. Aici se pot mentine numai 2 saptamani, intrucat uleiul volatil se evapora foarte rapid.
Acizii amari din componenta conurilor au rol important in industria berii, cu efecte aromatizante, conservante si antiseptice, dand gustul specific si spuma berii.
Aroma specifica pe care o prezinta berea este data de unele componente ale uleiului eteric (humulen, mircen, cariofilen, farnesen, linalool), iar gustul amar este dat de acizii amari. In plus, limpezirea si imprimarea culorii sunt asigurate de continutul in taninuri care produc precipitarea proteinelor.
Unele soiuri cultivate in Romania sunt bogate in substante amare (Transilvania, Napoca) sau in uleiuri eterice (Aroma, Transilvania, Napoca).
Exista o imensitate de aplicatii in alinarea si tamaduirea multor boli:
– in reglarea tulburarilor nervoase au efecte in caz de insomnie, nevroze, stari de excitatie, ameteli, depresie psihica, stari de neliniste si de panica, fobii, melancolie, anxietate, delirium tremens, Parkinson, tulburari emotionale legate de pubertate si de maturizare sexuala;
– in bolile aparatului digestiv actioneaza pentru vindecarea urmatoarelor afectiuni: gastrite prin stimularea secretiilor gastrice, steatoza hepatica, insuficienta biliara, indigestii, crampe stomacale, balonari cu gaze intestinale, lipsa poftei de mancare si paraziti intestinali;
– in bolile genitale si renale, hameiul intervine benefic in cazurile de vaginita, leucoree, blenoragie, spermatoree, polutiuni nocturne, cicluri menstruale dureroase, hiperexcitatii sexuale, incontinenta urinara (enurezis) la copii si batrani, bufeuri de caldura la debut de menopauza. Dupa instalarea menopauzei, curele succesive de cate 3 saptamani cu infuzie de hamei contribuie la prevenirea osteoporozei, fiind un fitoestrogen extrem de eficient. Impiedica formarea calculilor renali si a infectiilor la nivelul vezicii si a canalelor urinare. Prin efectul antispastic, ajuta la dilatarea cailor de evacuare a calculilor renali. Un rol esential il are in combaterea protozoarului Trichomonas vaginalis;
– la bolile pulmonare actioneaza contra tusei spastice, bronsite si, mai ales, tuberculoza, distrugand bacteria Mycobacterium tuberlosis;
– contra reumatismului si poliartrozelor, hameiul actioneaza ca un puternic antiinflamator articular, cu efecte similare cu ibuprofen – un antiinflamator de sinteza destul de nociv, folosit contra durerilor articulare. Prin calmarea sistemului nervos central se reduce senzatia de dureri la bolnavii de reumatism si guta.
Tot pentru tratamente interne, hameiul poate fi folosit in scopul de a combate alcoolismul, obezitatea, anemia, atonia generala, avitaminozele (indeosebi scorbutul), rahitismul si starea de convalescenta.
In uz extern este eficace in tratarea diferitelor afectiuni dermatologice (dermatoze, acnee, eczeme, herpes, pecingine, seboree, cancer de piele) precum si in masaje in caz de dureri reumatice si guta.
Cum se administreaza in uz intern
– Infuzie dintr-o lingura conuri uscate si maruntite la 200 ml apa clocotita; se infuzeaza acoperit 10-15 minute si se beau 3 cani in cursul zilei, ultima inainte de culcare, avand efecte calmante, diuretice, anafrodisiace, mai ales la persoane cu insomnii cronice si nevroze. Bune efecte se constata la tineri cu excitatii sexuale necontrolate si cu polutiuni nocturne, precum si la copiii plapanzi si rahitici. Consumata zilnic, infuzia actioneaza in tratarea tuberculozei (efect bacteriostatic) si a bronsitelor, dar si in afectiuni de ficat si de stomac (usurarea digestiei, lipsa poftei de mancare);
– Infuzia concentrata din 6 conuri uscate in 100 ml apa clocotita serveste la pulverizarea tenurilor acneice sau grase si ca stimulator al cresterii parului ;
– Decoct din amestec, in parti egale, cu conuri de hamei, radacini de valeriana si frunze de roinita; o lingura amestec se fierbe in 200 ml apa timp de 5 minute, se lasa acoperit 10-15 minute si se bea caldut la culcare ca sedativ si somnifer;
– Tinctura din 20 linguri conuri maruntite la 500 ml alcool 500; se lasa la macerat timp de 2 saptamani, cu agitare zilnica si se consuma de 3 ori pe zi, cate 25-30 picaturi diluate in putina apa, in caz de hiperexcitabilitate sexuala, ejaculare precoce, polutiuni nocturne si alopecie;
– Uleiul de hamei, foarte mult folosit in Boemia si Bavaria unde este considerat un adevarat elixir de sanatate si de frumusete, se prepara din 15 linguri conuri macinate care se macereaza in 500 ml ulei de floarea-soarelui sau de masline. Vasul se inchide ermetic, iar dupa doua saptamani se strecoara intr-o sticla inchisa la culoare si se foloseste extern ca masaj contra durerilor de cap, nevralgii si pentru infrumusetarea pielii in sezonul rece al iernii. Zonele de pe corp expuse la frig au tendinta de uscare, cu asprire si crapaturi, care vor fi catifelate prin ungere cu ulei, pastrandu-se elasticitatea si tonusul unui ten frumos. Avand proprietati extrogene, uleiul se poate folosi si intern pentru declansarea ciclului menstrual intarziat la fete, contra tulburarilor emotionale si a apetitului alimentar exagerat;
– Pulberea din conuri uscate si macinate se administreaza de 3-4 ori pe zi cate o lingurita rasa, pe stomacul gol;
– Berea din hamei se bea zilnic cate o cana ca stimulent hormonal pentru intarirea sanilor, care se ung suplimentar cu spuma de bere.
Maceratul din hamei previne caderea parului
Tratamente externe:
– Infuzie din 10 g conuri uscate si maruntite la 200 ml apa clocotita; se foloseste sub forma de comprese pe piele pentru ulceratii canceroase, acnee, tenuri grase, seboree, tonifierea parului, precum si sub forma de spalaturi vaginale cu irigatorul, in caz de vaginita provocata de protozoarul Trichomonas vaginalis;
– Baile terapeutice, cu aceleasi actiuni, se prepara din 6 linguri conuri uscate si maruntite puse la macerat in 4 litri apa, la temperatura camerei, timp de 8-10 ore (de dimineata pana seara); se strecoara si se face imbaierea timp de 20 minute in apa calda;
– Maceratul preparat pentru baie se poate folosi si contra caderii parului si a matretii prin ultima clatire dupa spalarea pe cap, mai ales la persoanele la care alopecia este accentuata pe fond de stres;
– Conurile verzi se pun intr-un saculet de tifon seara pe perna de dormit, in dreptul nasului, pentru a provoca un somn imediat si profund sau se aplica pe locurile dureroase (sciatica, lumbago, spondilita).
In parfumerie, hameiul este utilizat pentru compozitii de tip tabac, fougere si chypre.
In zootehnie si medicina veterinara, conurile (5 pumni pe zi) se administreaza in hrana cabalinelor bolnave de icter.
Mugurii servesc la hrana bovinelor cu indigestie sau balonari.
Frunzele si lastarii tineri, tocati si amestecati cu porumb, constituie un furaj bogat in proteine si amidon si se folosesc in hrana oilor si a caprelor, pentru a combate sterilitatea, precum si in hrana vacilor in scopul sporirii productiei de lapte. z
Hameiul, cel mai bun somnifer
Proprietatile terapeutice ale conurilor de hamei, stabilite in decursul timpului, vizeaza o mare diversitate de afectiuni maladive, care pot fi ameliorate sau tamaduite cu preparatele din hamei;
– neurosedative, somnifere, hipnotice, calmante la nivelul sistemului nervos, datorita uleiului eteric si a substantelor amare;
– stomahice, antibacteriene, antiseptice, bacteriostatice asupra germenilor gram-pozitivi;
– antivomitive, antispastice;
– vermifuge, antihelmintice;
– antitusive;
– hipotensive, regeneratoare sanguin, depurative ale sangelui;
– diuretice si calmante in eritemul genital;
– antiafrodisiace;
– tonic-amare, eupeptice si aperitive;
– vitaminizante, antiscorbutice, relaxante, aromatizante;
– mineralizante si fortifiante.
Hameiul da culoare si limpezime berii
Conurile si pulberea galbena care contine lupulina au fost folosite la prepararea berii inca din anul 1079 in Boemia. In prezent, planta este folosita pe scara industriala, avand rolul de a imprima gustul, aroma specifica, spuma, culoarea, limpezirea si conservarea in timp. Pana in prezent nici o alta substanta chimica (naturala sau sintetica) nu poate inlocui efectul lupulinei din conurile de hamei pentru a realiza insusirile fizico-chimice si gustative ale berii.
In tehnologia de preparare a berii se utilizeaza conuri uscate (150-450 g la 100 litri) sau pulberea fina cu lupulina (9,3 g acizi amari alfa la 100 litri).
Fiind saraca in alcool, berea se recomanda persoanelor anemice si aflate in convalescenta, tinand seama de bogatia in saruri si substante azotate. Din acest punct de vedere este mai valoroasa decat vinul, in schimb predispune la obezitate.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.