Hal de gândire contorsionată la cancelarul german Friedrich Merz
Că Germania profită din plin de războiul Rusiei cu Ucraina pentru a relansa producția germană de armament a concernului Rheinmetall este o realitate care ne readuce în perioada premergătoare a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Odată cu venirea lui Hitler la putere în ianuarie 1933 a fost înființat așa-numitul „Plan pe patru ani” de reînarmare a Germaniei naziste, condus de Hermann Goring, care a reușit să situeze Germania în postura de cea mai bine înarmată țară a Europei, ceea ce i-a permis invadarea Poloniei în septembrie 1939.
Astăzi, cancelarul german, Friedrich Merz, calcă apăsat pe urmele predecesorului său nazist și imaginează un scenariu de intrare a Uniunii Europene în război cu Rusia, argumentând că aceasta duce un război împotriva democrației și libertății germanilor, anterior declarând halucinant că de fapt nu există niciun război cu marea superputere de la Est, dar nici pace.
În fapt, cancelarul dorește să argumenteze chinuind logica simplă că este necesară reînarmarea masivă a Grrmaniei, dar pe bani europeni, aceia din fondul Comisiei Europene intitulat RearmEurope de Ursula Leyen. Iar apoi, din alt fond destinat împrumutării înrobitoare a zeci de țări europene, denumit SAFE, care are menirea să îndatoreze țări europene pentru a cumpăra armament pentru Ucraina de la concernele germane cu prioritate, evident.
Mai mult, cancelarul vrea să dispună de fondurile înghețate ale Rusiei pentru a alimenta mașinăria de război a Ucrainei și implicit viitoarea mașinărie beligerantă germană, exact așa cum a procedat Hitler când a confiscat averile evreilor din Germania pentru a reînarma cel de-Al Treilea Reich.
Nu e nici pace, nici război, este doar reînarmare
„Permiteți-mi să spun într-o propoziție care ar putea fi puțin șocantă la prima vedere… nu suntem în război, dar nici nu mai suntem în pace”, a spus Merz la un eveniment media din Düsseldorf.
Războiul Rusiei este „un război împotriva democrației noastre și un război împotriva libertății noastre”, a spus Merz, adăugând că intenția Moscovei a fost de a submina unitatea în cadrul blocului.
De asemenea, el a făcut referire la recenta sa susținere a unui plan al UE privind deblocarea activelor rusești înghețate pentru a finanța efortul de război al Ucrainei, spunând că această mișcare ar putea oferi sprijin militar Ucrainei timp de trei până la cinci ani.
Merz a spus că în această perioadă ar putea deveni economic nesustenabil pentru Rusia să continue războiul împotriva Ucrainei, potrivit Știri pe Surse.
Dan Libiu Mateescu




