Hai la sancţiuni, neamule!

Hai la sancţiuni, neamule!

0 78

Mă uit cu stupoare la circul ieftin pe care-l face nulitatea Ursula, dar cu şi mai mare stupoare mă uit către ochii tâmpi ai cetăţenilor care au devenit măgarii care urmăresc isteric morcovul propagandei. În condiţiile în care există acea filmare devastatoare în care armata ucrainenă omoară cu sânge rece prizonierii ruşi – filmare peste care Kievul a trecut cu o făctură propagandistică – Parlamentul European declară Rusia stat sponsor al terorismului. Un privitor obiectiv efectiv ar izbucni în râs văzând acest spectacol absurd. Doar că, în ciuda a ceea ce pare, mişcarea Parlamentului European este una a disperării.
În realitate ceea ce s-a petrecut este parte a unui plan bine pus la punct. De fapt ce s-a întâmplat? SUA n-o să mai poată susţine Ucraina. Asta e clar, mai ales în condiţiile în care republicanii au capacitatea de a cenzura acţiunile ramolitului de la Casa Albă, iar o comisie a Camerei – de data aceasta se pare că pe bune – va face o cercetare amplă în ceea ce priveşte provenienţa averii familiei Biden. În Europa situaţia e mult mai crâncenă.
Practic, prin aplicarea sancţiunilor, europenii şi-au tăiat creanga de sub picior şi sunt în cădere liberă. La fel ca întregul „Occident Colectiv”. Doar că, spre deosebire de SUA care are capacitatea de a-şi produce propriile resurse energetice, UE fără Rusia e o formă fără fond. Din această cauză statele europene trec, încet şi sigur, la un socialism în care statul dictează totul: de la preţul energiei în prezent, până la ceea ce se vinde şi se cumpără în viitorul previzibil.
Aşa se face că finanţele UE sunt depăşite de situaţie şi, pentru ca totul să arate rău, voi mai adăuga şi că Banca Centrală Europeană se află într-o poziţie de „aproape blocaj”.
Forţată de ciocanul FED al creşterii dobânzii de intervenţie şi blocată de nicovala deţinerilor nesustenabile de titluri achiziţionate cu ghiotura de pe piaţa super-umflată a datoriilor corporative europene, BCE nu are ieşire din capcana în care s-a prins singură. Şi-atunci?
Ei bine, aici vine rezolvarea misterului cu „statul terorist”. Declaraţia Parlamentului European este primul pas care se face dintr-un plan având ca finalitate confiscarea activelor blocate ale Rusiei. Uniunea Europeană se află în imposibilitatea momentană de a se atinge de acei bani deoarece efectiv nu există un cadru legislativ care să-i permită o asemenea confiscare. De aceea se merge pe o cale excepţională menită a legifera o modalitate nouă de confiscare a banilor. Banii respectivi ar urma să meargă către Ucraina pentru „despăgubiri” decise unilateral de UE şi SUA. 
Acum să facem un calcul. După cum s-a văzut în anul curent, Ucraina are nevoie de un buget de război de aproximativ 100 mld. $. Nu vă lăsaţi impresionaţi de cifrele actuale care arată că până acum s-au băgat acolo peste 120 mld. $(de fapt vreo 150, dacă ar fi să adăugăm tot). Mare parte din ei au făcut calea întoarsă către SUA într-o mega-afacere de spălat bani pentru Partidul Democrat şi mahării din vârful politicii americane. De aceea vom considera că un buget de 100 mld.$ e suficient. Asta înseamnă că, prin intermediul banilor ruseşti blocaţi în exterior, se va finanţa continuarea războiului din Ucraina. Ingenios. Doar că exită un mare semn de întrebare.
Confiscarea unor active aparţinând ţărilor cu care SUA nu se află în război este ilegală, conform unei legi americane din 1977. Desigur, UE va spune că este teritoriul ei pe care face ce vrea, iar americanii vor închide ochii. Aici însă va interveni haosul deoarece fiecare ţară care are active ruseşti blocate va dori să aplice metoda spălării americane de bani în Ucraina pentru a-şi întoarce cât mai mult din sumele jefuite. u alte cuvinte, fiecare mic pirat european va visa să se transforme într-un fel de bandit de talia SUA, iar asta va reduce mult banii pe care Ucraina îi va avea la dispoziţie. Ceea ce va fi interesant de văzut va fi cine anume va da drumul banilor şi cine se va opune. E cât se poate de clar că Elveţia – care nu e membră a UE – nu se va atinge de acei bani deoarece şi-ar face praf renumele care şi-aşa a fost terfelit de politica de transparenţă faţă de SUA.  
Arma însă e una cu două tăişuri. Deja în Rusia Banca Centrală are o poziţie fragilă faţă de putere. După cum bine ştim, Banca Centrală a Rusiei se supune reglementărilor BIS şi are o largă autonomie. Pierderea rezervelor ar pune conducerea Băncii în faţa tirului politicienilor care şi-aşa nu văd cu ochi buni modul făţiş în care acţionează. 
Evident, noi ştim bine cum sunt conduse ţările lumii şi hăţurile care limitează mişcările şefilor de stat. La vârful puterii ruseşti se ştie asta, dar mijlocul şi baza nu au habar, astfel încât s-ar pune o presiune teribilă pe Banca Rusiei. Iată de ce e foarte probabil să ne trezim că Uniunea Europeană va decide confiscarea banilor Rusiei în timp ce Anglia şi Elveţia vor refuza asta, lăsându-i din nou pe europeni cu fundu-n baltă. Ca să nu mai vorbim că acei bani, aşa cum au fost confiscaţi, la fel vor fi înapoiaţi Rusiei după ce se va termina nebunia.
Partea frumoasă e că Europa îşi vede salvarea prin impunerea unui preţ maxim pentru petrolul rusesc. Singură nu are nicio şansă şi de aceea se bazează pe sprijinul G7, adică a „Occidentului Colectiv”. E o altă aberaţie care-şi va arăta efectele contrare imediat după aplicare. Europenii speră că, prin această acţiune, vor avea parte de petrol din Rusia la un preţ redus. Aiurea, tovarăşi!
De fapt alta e situaţia. Petrolul rusesc se vinde şi acum cu discounturi semnificative. Dar se vinde aşa doar în China şi India. Impunerea unui preţ maximal va forţa Rusia să refuze vânzarea petrolului său către orice ţară care susţine această aberaţie. UE şi „Occidentul Colectiv” vor să forţeze asta prin controlul navelor care le tranzitează zonele pe care le controlează.
Doar că strategia păduchioasă a europenilor a fost intuită de ruşi care au dat drumul în forţă „Căii Arctice”, adică a traseului marin controlat în exclusivitate de Rusia şi care e mult mai rapid decât cele  care trec prin proximitatea UE. Singura problemă e dată de situaţia gheţii de acolo pe perioada iernii, însă ruşii s-au gândit şi la asta prin lansarea în forţă a unei noi generaţii de spărgătoare de gheaţă. Pentru funcţionalitatea traseului responsabilitatea aparţine Rosatom. Aşa se face că devine sigur faptul că UE nu va vedea nicio picătură din petrolul rusesc, în ciuda viselor lor umede. 
Ceea ce trebuie să remarcăm este că s-a ajuns la fundul sacului. De aceea se merge şi pe strategii atât de aberante. În realitate, căderea nivelului de trai din Occident este atât de mare încât aproape că nu are echivalent în istorie.
Faptul că se apelează la banii Rusiei arată cât de jos a ajuns Occidentul. Însă asta va avea efecte concrete în ceea cepriveşte stabilitatea sistemului monetar actual. Nu-mi dau seama ce ţară din lume va mai lua în considerare euro sau dolarul pentru rezervă. Iar asta se vede limede dacă ne uităm cât de rapid creşte lista celor care vor să adere la BRICS. 

Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.