Guvernul vrea sa creasca salariul minim brut

Guvernul vrea sa creasca salariul minim brut

0 144

Guvernul intentioneaza sa majoreze de la 670 de lei la 700 de lei salariul minim brut pe economie, din anul 2012, potrivit unui proiect de hotarare prezentat de cursdeguvernare.ro. Majorarea cu doar 4,5%, genereaza, de fapt, „profit” pentru stat, care va incasa dublu decat cheltuieste prin aceasta operatie, din contributiile angajatilor si angajatorilor, publici, dar mai ales privati. „Incepand cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna in anul 2012 reprezentand 4,13 lei/ora”, prevede proiectul de act normativ. Incalcarea prevederilor atrage pentru agentii economici amenzi de la 1.000 lei la 2.000 lei, conform documentului. Cresterea salariului minim cu 4,5% ar influenta veniturile obtinute de circa 790.000 de persoane, care au salariul brut mai mic de 700 de lei, la privat si la stat, conform Inspectiei Muncii. Potrivit INS, numarul acestor persoane este de aproape 568.000, la privat si la stat. Si intr-un caz si in celalalt, impactul asupra firmelor private este mai mare decat asupra bugetului de stat, in total. Majorarea salariului minim pe economie cu 30 de lei va obliga firmele sa creasca salariile sub 700 de lei la acest nivel, iar pe cele care ofera salarii mai mari fara forme legale, le va obliga sa scoata din economia gri cei 30 de lei.
Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.