Guvernul promite evaluarea mai rapida a proiectelor pe fonduri europene

Guvernul promite evaluarea mai rapida a proiectelor pe fonduri europene

0 192
Firmele si ceilalti beneficiari care deruleaza proiecte europene ar urma sa astepte pana la 70 de zile evaluarea proiectelor lor de catre autoritati, in loc de 270 de zile, cat sunt nevoiti sa stepte in prezent, a declarat, luni, ministrul fondurilor europene, Marius Nica.
„Saptamana trecuta, cand am publicat pe Programul Operational Competitivitate calendarul lansarilor, am pus efectiv si etapele de evaluare si zilele, la nivel de zile, 51 de zile, 61 de zile, 70 de zile pana la evaluarea si semnarea contractului si voi monitoriza strict aceste intervale de timp, pentru ca este normal ca un beneficiar sa stie cand isi depune proiectul cand se estimeaza ca va fi semnat, pentru a-si asigura acele instrumente financiare necesare semnarii contractului, pentru a se pregati de implementare, lucru pe care mi-l doresc sa-l fac pe fiecare axa din cadrul fiecarui program pe care-l lansam”, a spus Nica, citat de RFI.
„De exemplu, la Competitivitate, intrucat depind si de evaluator strain, depinde de la program la program si de complexitatea programului.
Daca vorbim despre Programul Operational Competitivitate, pe partea de cercetare, unde au nevoie de experti straini, stiu ca din calendarul maxim pe care si l-au asumat, 71 de zile este perioada de evaluare de la momentul depunerii cererii de finantare pana la semnarea contractului de finantare. Stiu ca in trecut au fost si sapte luni si opt luni de zile”, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.