Guvernul pregateste concedieri la primarii si CJ

Guvernul pregateste concedieri la primarii si CJ

0 212

Guvernul a stabilit un prim algoritm pentru concedierile in administratia locala, in tentativa de a aplica „standardizarea costurilor in teritoriu” ceruta de FMI. Executivul a decis, potrivit NewsIn, stabilirea unor praguri de personal in functie de populatia localitatilor.

Pragurile de personal pentru primarii:
– Localitatile pina in 1.500 locuitori: 12 functionari
– Localitati intre 1.500 si 3.000 de locuitori: 14 functionari
– Localitati intre 3.000 si 5.000 de locuitori: 16 functionari
– Localitati intre 5.000 si 10.000 de locuitori: 21 de functionari
– Localitati intre 10.000 si 20.000 de locuitori: 24 de functionari
Consiliile Judetene: intre 120 si 180 de angajati, in functie de numarul de locuitori ai judetului

Schema a fost stabilita la Busteni, in urma negocierilor dintre ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, vicepremierul Dan Nica si reprezentantii autoritatilor locale.
Reamintim ca premierul Emil Boc anuntase voalat inca din 5 august concedieri in administratia locala. Eufemismul „standardizarea costurilor” inseamna stabilirea unor costuri similare pentru primariile si autoritatile descentralizate din localitati cu acelasi numar de locuitori.
Exemplu: Primaria Bucuresti ar trebui sa ajunga de la 1060 de angajati la aproximativ 400.
Solutia ocolirii legii
Asa cum arata practica administrativa intotdeauna s-au gasit solutii de a nu aplica legea si de a conserva clientela politica si neamurile pe post si in functii. Una din schemele aplicate (care vor fi aplicate) infiintarea de structuri „paralele” cu administratia dar care sunt finantate din bugetul localitatii sau al judetului. Astfel sunt sau se pot infiinta agentii, asociatii etc. in care sunt mutati cei care urmeaza sa fie disponibilizati.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.