Guvernul lui Bolojan a produs o explozie catastrofală a ratei inflație!
Instalarea guvernului Bolojan a venit la pachet cu o explozie catastrofală a ratei inflației; aceasta practic s-a dublat în ultimele șase luni.
De unde vine această creștere necontrolată a prețurilor?
Pe de o parte este efectul scumpirilor energiei:
# energia electrică s-a scumpit cu peste 62%,
# gazele cu aproape 6% iar
# energia termică cu peste 18%!
Pe de altă parte este efectul creșterilor de taxe, în primul rând a celor de consum (TVA și accize).
Efectul inflației este următorul: scăderea puterii de cumpărare (căci salariile au crescut cu doar 5%, iar pensiile au stagnat), dar și alimentarea bugetului statului cu venituri suplimentare.
Deci, guvernul Bolojan a crescut (nominal) veniturile statului prin provocarea inflației.
Ceea ce coaliția Bolojan nu vede, însă, este o regulă economică simplă: inflația va lovi și veniturile statului, chiar dacă mai târziu decât i-a lovit pe cetățeni, căci se va reduce consumul (statul va colecta taxe mai mari, dar de la o bază de impozitare mult restrânsă); în plus, guvernul însuși va cheltui mai mult pe bunuri și servicii scumpite.
Și totul se întâmplă pentru că avem o coaliție mult prea lacomă pentru a-și reduce propriile cheltuieli.
Ei preferă să rămână cu un guvern -mamut, cu 5 vice-premieri, cu nenumărate agenții și autorități, cu un număr nesfârșit de secretari de stat, cu peste 460 de parlamentari și cu mii de activiști politici plasați în diverse poziții.
Și cu 25 de pachete de „ajutor” pentru armata ucraineană.
Dar și, mai ales, cu contractele statului date pe mâna firmelor de casă ale puterii.
Autor: Petrisor Peiu
Sursa: facebook.com





