Guvernul Dandana gata de start

Guvernul Dandana gata de start

0 52

Nici n-au început bine și s-au făcut de râs. Inclusiv năvlegul de Cioloș a reușit să păstreze impresia de „seriozitate” până la audieri, atunci când miniștrii săi geniali s-au dovedit proști absoluți. Acum nu mai e nevoie să așteptăm vreo audiere întrucât Bolovan a ales să ia proștii verificați, astfel încât să se asigure că guvernul pe care-l face e cel mai prost din istoria României. V-o spun cu seriozitate: Guvernul lui boc era o lumină pe lângă ăștia.
Prima constatare e cea pe care am publicat-o ieri pe canalele de socializare pe care (încă) le am: „guvernul reformei și al eficienței”, cel care trebuie să repare „odioasa moștenire”(primită de la aceiași oameni care sunt acum în Guvern) are o structură fiabilă de „doar” cinci vicepremieri. Da, cinci bucăți! Dacă fiecare partid din coaliție și-ar fi pus câte unul, am fi avut patru. Doar că Bolovan a mai vrut unul, așa că sunt cinci! Niciodată în istorie România nu a avut atâția vicepremieri! E clar că Bolovan e pus pe reformă, exact la fel cum i s-a pus pe scaunul TIR-ului.

Stați că n-am terminat, abia acum începe! Și începe în forță. Ați auzit de „Musk de România”? Am citit și eu prin presa de propagandă și am rămas mască. Aveți idee cine e? Păi nu știți că, deh, tot eu trebuie să sap prin materialele propagandiștilor, făcând muncă de vidanjor media. Deci, faceți cunoștință cu Musk de România aka Dragoș Anastasiu! Ho, nu muriți acum de râs că mai avem. Dacă cedați din prima cu cine mai termin articolul? Anastasiu, acest playboy politic a fost „smuls” din ograda Mucușorului, unde rămăsese în virtutea inerției și a fost cățărat vicepremier, având ca arie de activitate eficiența guvernamentală. Deja tremur de emoție!

De loc, Anastasiu vine din PNL, dar o face pe independentul, pentru a rotunji lista miniștrilor acestui partid. E un soi de „i-am păcălit iar pe proștii de la PSD” și chiar așa e întrucât PNL – un partid insignifiant din punct de vedere electoral – are, iată, doi vicepremieri. Cum care-i al doilea? Eternul și fascinantul Pledoiu, melițianul perpertuu căruia i s-a agățat și talanga de vicepremier pentru a nu fi doar un simplu bou din cireadă, ci capu’ la boi(scuzați cacofonia, dar e justificată și intenționată). Și pentru că suntem la acest partid pigmeu, n-ar strica să vedem lista sa de miniștri. Ministru de Finanțe a fost numit Alexandru Nazare, individul care-a făcut parte doar din guverne de tristă amintire(Ungureanu și Cîțu). La educație rămâne fentangiul politico-academic Daniel David. Dacă nu era în politică ar fi putut să-și scrie în CV și că a luat premiul Nobel, acordat de fundația internațional-galactică „No, belle”, de pe lângă UBB. S-a văzut cu vârf și îndesat ce are în cap, astfel încât n-avem a ne aștepta mai multe de la el. Probabil va introduce coviltirul obligatoriu pe școli că altceva nu văd ce-ar avea în cap. La Ministerul Investițiilor, țineți-vă bine!, vine Dragoș Pâslaru, acea nulitate absolută a Guwernerului Cioloș-ZERO. Și, evident, la Interne, melițianul deja prezentat, șeful de cireadă al „elitei PNL”.

PSD-ul dă lovitura năucitoare din prima, numindu-l pe Marean Neacșu vicepremier, responsabil probabil cu babaroasele. La Sănătate Alexandru Rogobete, la Agricultură Florin Barbu, la Transporturi Ciprian Șerban. În mare sunt oameni de linia a doua, incolori și inodori. La fel ca și actualul Ministru al Justiției, Radu Marinescu, care își păstrează portofoliul. Chestiunile spectaculoase vin de la promovarea troll-ului Bogdan Ivan la Energie, unde probabil o să facă rahatul praf și a mâncătorului de rahat Florin Manole la Ministerul Muncii. În special acest Florin Manole mă aștept să facă tapetul să zbârnâie când își va prezenta mărețele realizări. Eu mă aștept de la el să-i ia pe pensionari și să-i încorporeze pentru frontul din Ucraina. Să vezi atunci ce echilibrare bugetară reușește!

UDMR-ul îl pune pe Tánczos Barna vicepremier, probabil ca să avem un „guvern țațoș”, vorba bancului. La Dezvoltare l-a împins pe multifuncționalul Cseke Attila, iar la Cultură pe Demeter András Istvan. Sincer să fiu, de când cu amenințarea „Marius Manole ministru al Culturii”, cred că și dacă ar fi fost numit în funcția asta Jean de la Craiova, aș fi răsuflat ușurat!

Și-acum vine poiezia(sic!), adicătelea ceea ce propune uSR(I). În primul rând stau liniștit știind că Moșteanu e la Apărare și vicepremier. Cunoscându-i istoricul, sunt ferm convins că o să fie printre cei care-l vor da jos pe „maleficul Bolojan”. Nu știu de ce, cred că are deja discursul făcut. Sper doar să nu-l citească din greșeală la auidieri! La Ministerul de Externe vine, în schimb, Oana Țoiu. Frățioare, duduia e calificată în jurnalism, adică în nimic. Abia acum înțeleg de ce ea a tot fost propusă pentru a lua diverse ministere. Păi când ești habarnist te potrivești pe orice p(r)ost! Și doamna în cauză chiar se potrivește, ca înșurubată! Diana Buzoianu este așa, ca și când circumvoluțiunile nu s-ar dezvolta din cauză că n-ai sare și piper. În cazul lui Radu Miruță, propus la Economie, poți spune că „fața lui spune totul”. Are ăsta în dulapuri niște scheleți de te crucești. Dacă făcea parte dintr-un clan de renume nu m-ar fi mirat! Trebuie doar să mergi în Gorj și să asculți părerea oamenilor de acolo despre el și tac’su și te liniștești.

Tragem linie, așadar. Guvernul Bolovan înseamnă un fel de „Guvern Ali Baba și cei optsprezece hoți” care-și împart 16 ministere și 5 fotolii de vicepremieri. Ăștia-s ăia numiți să vă jefuiască ziua-n amiaza mare, la ordinul și sub comanda mafiotului monosprâncenat. Cu toate că-i putem spune în numeroase moduri, eu unul îl prefer pe cel care va fi dominant, spunându-i „Guvernul Dandana”. Știu că va fi tragic, știu că va fi urât de tot pentru români, dar mai știu și că, la cum arată ăștia, „o să ne râdem”(sic!). Da, așa e, o s-o facem pe pieșea noastră, dar „csf?, ncsf!”.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.