Gunoaiele de pe Valea Prahovei – lasate la voia intamplarii

Gunoaiele de pe Valea Prahovei –
lasate la voia intamplarii

0 217

In urma vacantelor si concediilor petrecute la munte, mai exact, pe valea Prahovei, s-au strans alti munti, de alta natura. Este vorba de mormane imense de gunoaie lasate la voia intamplarii de turistii nesimt…, pardon, neglijenti.
Voluntarii ecologisti au hotarat sa mai salveze o parte din aceste statiuni extrem de importante si frecventate de pe harta turistica a tarii noastre. Acestia au adunat nu mai putin de 900 de saci de deseuri.
Problema cea mai grava insa este creata de autoritatile locale care nu par sa dea doi bani pe groapa de gunoi improvizata ad-hoc la cota 1500.
“Problema salubrizarii din Sinaia este foarte grava, dar, din pacate, se afla pe ultimul loc intre prioritatile autoritatilor. Si asta desi Romania poate fi penalizata cu pana la 200.000 euro pe zi pentru gropile de gunoi neecologice ramase deschise, dupa incheierea termenului negociat cu Uniunea Europeana”, a declarat, pentru NewsIn, presedintele EcoAssist, Liana Buzea.
“Desi initial ne-au spus ca se vor ocupa de ducerea deseurilor la groapa ecologica de la Brasov, a trebuit sa ne descurcam fara sprijinul autoritatilor locale, care ne-au spus ulterior ca aceasta nu intra in atributiile primariei”, a adaugat ea.
Sinaia nu are oficial groapa de gunoi, insa voluntarii EcoAssist au descoperit locul in care se arunca sistematic gunoiul si care se afla pe locul unei foste cariere.
Din pacate, voluntarii ecologisti par a se lupta cu morile de vant, pentru ca nesimtirea oamenilor nu are limite. Efortul depus de ei este, de fapt, o munca de Sisif, pentru ca in urma lor se adunau imediat zeci si sute de gunoaie.
“E destul de dificil de ajuns, iar munca noastra nu e respectata. De exemplu, noi strangeam deseurile de pe un versant, iar pe celalalt am vazut cum o persoana arunca alte gunoaie. In plus, o parte din voluntari au coborat pe drumul cotei spre 1400 au strans deseuri, iar cand s-au intors au vazut ca alti turisti sau oameni din zona aruncasera altele in loc. E si insalubru si, totodata, o imagine proasta pentru turism”, a mai spus Liana Buzea.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.