GRUPULUI PENTRU ROMÂNIA – Călin Georgescu nu e singur!

GRUPULUI PENTRU ROMÂNIA – Călin Georgescu nu e singur!

2 37

Comunicatul nr. 35 al GRUPULUI PENTRU ROMÂNIA
Grupul pentru România salută voința poporului român transpusă în votul covârșitor acordat la alegerile prezidențiale din data de 24 noiembrie 2024 în ceea ce privește alegerea candidatului suveranist Călin Georgescu.
Forța poporului român subestimată de sistemul ticăloșit, prin intermediul partidelor politice dezvoltate în ultimii 35 de ani, imediat după lovitura de stat din decembrie 1989, a răsturnat toate planurile diabolice puse la cale de uzurpatori.
Dumnezeu a pus ștampila de vot în mâinile românilor la aceste alegeri! Visul din sufletul fiecărui român este pe cale să se împlinească!
„Suntem aici!” au strigat românii, iar cuvintele lor s-au auzit pretutindeni. De la 1 decembrie 1918 nu a mai fost atâta bucurie și determinare în inima acestui popor curajos, mândru, demn, curat, dar mai ales înțelept!
Români, zilele care urmează sunt esențiale pentru țară, pentru trecutul, prezentul și viitorul nostru! Nu îngăduiți Răului să ne acopere din nou, nu permiteți forțelor oculte, mârșave, să distrugă temelia și, prin urmare, inima acestui popor! Nu uitați cine am fost, cine suntem și unde ne dorim să ajungem! Nu îngăduiți să fie distrus viitorul copiilor noștri!

Grupul pentru România arată că, de câteva zile, diversioniștii și incitatorii la ură și la anarhie răspândesc la nivel național și internațional, pe diverse canale reactivate, prin metode securiste, diferite teme false. Sunt susținute teorii neadevărate și concepte neîntemeiate, dar mai ales mincinoase sub pretextul că ele aparțin candidatului suveranist Călin Georgescu pentru a schimba voința poporului român și pentru a instala în fruntea țării o marionetă.
Români, priviți în jur și vedeți cine sunt cei care se prezintă astăzi brusc ca fiind îngrijorați de soarta poporului român, cei care ne otrăvesc sufletul, care răspândesc minciuni fără nicio remușcare, care se pretează la cea mai josnică conduită!


Priviți cu atenție spre agitatorii de serviciu! Sunt aceleași personaje care au stat în spatele multor lovituri de putere, care nu o singură dată au instalat haosul în țară și care ne-au adus acolo unde
Aveți încredere în alegerea voastră din 24 noiembrie 2024, în puterea schimbării care stă numai în mâinile voastre și care poate fi înfăptuită cu îngăduința lui Dumnezeu! Purtați crucea în inimile voastre, ea caracterizează și reprezintă poporul român!
Fariseii care vă intoxică zilele acestea sunt acei care în anul 2015, prin reprezentanții lor, spuneau că ,,drepturile omului sunt un lux”, după ce au strigat peste tot și au ajutat ca Securitatea să fie o parte componentă a sistemului judiciar.
Sunt cei care strigau cu fanatism ,,DNA, să vină să vă ia!” pentru ca mai apoi, când au fost chemați să dea explicații pentru activitatea lor publică s-au victimizat și s-au isterizat cu lașitate că sunt persecutați.
Sunt cei care au călcat în picioare fără nicio remușcare suferința și, astfel, soarta nedreaptă a celor distruși de poliția politică dezvoltată și dusă până la nivel de ideal în timpul regimului de teroare instituit de L.C. Kovesi și de turnătorul securist T. Băsescu, creatorul acesteia, personaj diabolic care zilele acestea se erijează într-un templu de moralitate.
Sunt cei care mai târziu, în anul 2020, ne-au închis în case, după ce au pus lanțuri și lacăte pline de rugină pe ușile bisericilor noastre în perioada mascaradei numită ,,pandemie”.
Sunt cei care au decis cine poate să trăiască și cine nu, care ne-au aruncat în morminte morții în saci de plastic și care ne-au batjocorit tradițiile.
Sunt cei care au jefuit bugetul țării, sporind bogăția din buzunarele lor, care ne-au îndatorat și amanetat viitorul. Sunt cei care privesc cu dispreț spre bunicii și părinții noștri, pentru că spun peste tot că noțiunea de ,,familie tradițională” este un precept demodat, învechit.
Sunt cei care au dat la gunoi istoria și neamul, care batjocoresc credința, care au trădat țara și viitorul ei pentru un trai liniștit în anii în care s-au așezat în jilțurile înalte, dar goale, de la Bruxelles.
Sunt acei care vor să ne scoată părinții din acte, care au schimonosit legile firii, denaturând iubirea, aducând Sodoma și Gomora până aproape de porțile noastre.
Sunt cei care infestează cu ură și cu minciuni inimile tinerilor noștri, care vorbesc despre propagande deși ei sunt cei dintâi slujitori.

Români, pentru memoria celor care au luptat și s-au jertfit pentru această țară, pentru copiii care cresc în casele noastre și pentru cei care se vor naște, dar și pentru fiecare dintre noi, nu uitați că dezbinarea și ura sunt cele care ne-au adus pe marginea prăpastiei.
Nu lăsați acest filon al neîncrederii să ne/vă cuprindă, nu-i lăsați pe ,,propovăduitorii de bine” ai acestor zile să vă atingă sufletul!
Români, Adevărul este tot ce contează! Nu vă sfiiți să-l mărturisiți, nu vă rețineți să fiți alături de cei în care credeți, să vă urmați inima! Un mare duhovnic al poporului român, Părintele Ilie Cleopa, spunea că ,,Inima este cămara întâlnirii cu Dumnezeu”.
Să-i deschidem așadar ușa! Nu vă temeți de Lumină, doar Întunericul ne va pierde!

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA

COMENTARII

  1. Degeaba , sts -ul ajusteaza procentele cum vor stapanii , lumea va fi condusa de copiii nebuni si drogati cum sint cei de la proteste , trimisi de profesori si ei indobitociti de propaganda soros

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.