Grevă la RIAL, cea mai coruptă instituție a Primăriei Brașov

Grevă la RIAL, cea mai coruptă instituție a Primăriei Brașov

1 157

Salariații serviciului tehnic al regiei locative conduse de Primărie au declarat grevă ieri pentru neplata unor bonuri de masă, prime și sporuri, ba chiar și pentru posibila întîrziere a salariilor în luna iunie. De la numirea în funcția de director lui Sorin Jula, nume predestinat pentru o regie locativă unde ciordeala din fondul locativ al municipiului a devenit profesiune de credință, situația salarizării angajaților a devenit incertă, aceștia așteptându-se și la concedieri, în special la serviciul care a inițiat greva. Viceprimărița rozalie a Brașovului, Flavia Boghiu, a anunțat astăzi audit și reflectări asupra situației de la RIAL, în funcție de cum s-au conjugat astrele azi-noapte și de vânzoleala unicornilor din visele sale înfierbântate.

Istoria celor mai mari tunuri locative din Brașov
RIAL-ul a făcut obiectul acuzațiilor publice aduse încă de fostul primar al Brașovului Ioan Ghișe, care afirma că patrimoniul locativ al Brașovului ar fi fost prăduit sub oblăduirea lui George Scripcaru la exorbitanta valoare de un miliard de dolari, contravaloarea imobilelor înstrăinate pe mai nimic către politicieni din conducerea tuturor partidelor, către șefi ai Poliției, ai serviciilor de informații, către magistrați și alte personaje ale structurilor de forță brașovene.
Directorul RIAL-ului la acea vreme era Dan Vele, condamnat definitiv pentru aceste potlogării cu locuințele și spațiile regiei la doi ani de închisoare cu suspendare. Aceste aspecte au fost constatate de Corpul de Control al Guvernului condus de Victor Ponta, când premier era Adrian Năstase.
Megaescrocheria RIAL a ajuns atunci și în presa locală dar și națională, o amplă anchetă jurnalistică fiind publicată la acea vreme de autorul prezentului articol, în Transilvania Expres. Din această perspectivă, este puțin probabil ca brașovenii să se solidarizeze cu greviștii regiei locative locale, din moment ce și-ar dori-o desființată.

Libiu Mateescu     

COMENTARII

  1. faceti un audit si la gradina betonata zoo, nebunu ala de 4 ani tot in betoane o tine, dati dracu afara gasca aia de acolo, mizeria aia de cotoare numit fan il aduce o ruda de a administratorului, nebunu suprem a pus pe gardu exterior camere din 50 in 50m da a dracu nici una nu bate sa vezi vreun animal, nevastasa director tot acolo, undes 20 de lebede?leopardu de zapada? asta i management ce faceti voi bah?

Dă-i un răspuns lui rica de scularie Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.