Gradina zoologica de la Sibiu se ridica la standarde europene

Gradina zoologica de la Sibiu se ridica la standarde europene

0 61

Ca urmare a demersurilor initiate de Primaria Sibiu prin intermediul Serviciului Public, Gradina Zoologica va imbunatati conditiile pentru animalele adapostite in aceasta locatie, municipalitatea finalizand procedura prin care aproape un hectar (9.870 de metri patrati) a fost scos din fondul forestier pentru a extinde suprafata rezervata animalelor. Suprafata totala a Gradinii Zoologice Sibiu este acum de peste 15 hectare.
Terenul obtinut va fi folosit pentru o serie de investitii menite sa extinda spatiile oferite animalelor. Amplasamentul tigrilor va fi reamenajat pe acest teren si va avea o suprafata de 2.000 de metri patrati, leii vor avea un nou amplasament aici in suprafata de 1.000 de metri patrati, o serie de ierbivore ca lama si oaia cu coama vor beneficia de un spatiu de 1.800 de metri patrati iar mistretii vor avea un amplasament in suprafata de 300 de metri patrati.
De asemenea, pe acelasi teren vor fi amenajate alei si un drum carosabil.
Lucrarile presupun amenajarea de noi adaposturi si delimitarea cu un gard de 3 metri inaltime a spatiilor pentru fiecare dintre speciile mentionate mai sus.
In ceea ce priveste leii, noul spatiu va completa locatia existenta care este deja prevazuta cu un adapost.
Procedurile au fost deja demarate, studiul de fezabilitate si proiectul tehnic pentru aceasta lucrare fiind deja finalizate. Serviciul Public Gradina Zoologica va demara in luna iulie 2008 procedura de achizitie pentru executarea lucrarilor propriu-zise.
Gradina Zoologica si-a marit de curand populatia de animale prin achizitionarea unei perechi de vatusi (vaca africana), ineditul acestei specii fiind lungimea coarnelor. De asemenea, a fost achizitionat un strut african.
Administratia gradinii zoologice a luat toate masurile necesare protejarii animalelor in conditii de temperaturi ridicate. Animalelor li se asigura in permanenta suficienta apa, locuri cu umbra si o hrana mai bogata in fructe si legume.
Joi, 3 iulie, reprezentantii Gradinii Zoologice Sibiu vor participa la un Seminar pe tema legislatiei Uniunii Europene pentru gradinile zoologice organizat de TAIEX – Biroul de Asistenta tehnica al Uniunii Europene impreuna cu Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Sibiu la care vor participa aproximativ 30 de gradini zoologice din tara.

S.M.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.