Globul de sticlă în care trăiesc corporatiştii din noua generaţie începe să se crape
Pentru cei care au trecut prin anii ’90 – prăbuşirea economiei, inflaţie de 300%, creşterea continuă a cursului leu/dolar, salarii mici, închiderea de fabrici, ameninţarea intrării în incapacitate de plată, căderea fondurilor mutuale şi a băncilor, criza din 2008 – ceea ce se întâmplă acum este „piece of cake”.
Ei au acum 50-60-70-80 de ani şi sunt mai aproape de sfârşitul carierei profesionale, decât de începutul acesteia. Pentru cei care şi-au început cariera în perioada 2008-2012, ceea ce s-a întâmplat atunci a fost doar o introducere. Când eşti tânăr, ce se întâmplă în jur sunt doar experienţe de viaţă, pentru că nu poţi să faci comparaţii.
Ei nu au avut ce pierde, pentru că nu au acumulat nimic.
Pentru cei care şi-au început cariera în 2012 şi acum deja au 10 ani de muncă şi de business este pentru prima dată când se confruntă cu o criză adevărată. Cei doi ani de COVID nu se pun, pentru că am înregistrat o cădere economică doar în trimestrul II din 2020, apoi economia şi-a revenit imediat.
Ultimul deceniu a fost cea mai bună perioadă economică din istoria României, cu o creştere a PIB-ului de la 130 de miliarde de euro la 240 de miliarde, cu o creştere a salariului mediu de 2,4 ori, cu o inflaţie de 23% în toată această perioadă şi cu o creştere a cursului valutar de numai 14%.
Această generaţie a trăit într-o creştere continuă a nivelului de trai, cu o creştere a salariilor în fiecare an sau la fiecare schimbare de job, cu city breakuri, cu Starbucksul lângă birou şi cu perspectiva menţinerii acestui trend de creştere. În faţa lor nu existau semne de întrebare, având în vedere că firmele erau pe urmele lor.
După atacarea Ucrainei de către Rusia situaţia s-a schimbat dramatic, iar ceea ce însemna o revenire economică după perioada COVID se îndreaptă acum spre o recesiune mondială şi naţională, după care urmează o perioadă de stagflaţie, caracterizată prin creştere economică zero, inflaţie mare, creşteri salariale nule şi în final scăderea puterii de cumpărare. Noi, cei care am prins anii ’90, ştim la ce putem să ne aşteptăm.
Mişu Negriţoiu, 71 de ani, care din anii ’80 a văzut şi a simţit toate crizele, crede că următorul deceniu va fi greu, iar cei mai influenţaţi vor fi tinerii, ce vin din urmă cu filosofii de viaţă diferite, care probabil nu îşi vor mai găsi răspunsuri. „Echilibrele macroeconomice sunt suspendate şi sunt atâtea necunoscute încât mă întreb dacă macroeconomia mai contează”, menţionează Negriţoiu.
După căderea comunismului şi după anii ’90, în care regimul politic de atunci nu ştia încotro să ducă România, după 2000, odată cu aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, România a intrat în cercul globalizării, ceea ce a permis o creştere de la 40 de miliarde de euro la 240 de miliarde de euro în numai două decenii.
Deglobalizarea, noul model economic despre care se vorbeşte acum, nu va fi în avantajul României, crede Negriţoiu. În acest context, inflaţia va rămâne ridicată o lungă perioadă de timp, dobânzile vor creşte, creşterile salariale se vor opri undeva, activităţile economice vor încetini, iar starea de bine de acum, cu care trăiau corporatiştii din oraşele mari, s-ar putea să se schimbe.
Vasile Iuga, cel care a condus ani de zile operaţiunile PWC în România, crede că insecuritatea pe care o resimţim acum nu se va termina mai devreme de cinci ani. România a fost o câştigătoare a globalizării, dar întrebarea este legată de viitor, dacă în noul model economic acest ritm de creştere se poate menţine.
Scăderea puterii de cumpărare prin inflaţie, prin creşterea dobânzilor la credite, prin lipsa rezultatelor economice în propriile companii, va declanşa o stare de nemulţumire în rândul acestei generaţii, care apoi se va îndrepta către stat, către guvern, să ceară socoteală. Pentru cei care au peste 60 de ani, pensia este şi va fi principalul indicator la care se raportează.
În anii ’90, când eram tineri, majorările de pensii de care beneficiau bunicii şi părinţii noştri păreau dintr-un alt film. Acum, când trebuie să iei tu pensia, contează mai mult creşterile care se anunţă în breaking newsuri la televizor. Şi în acest mod se va pune o presiune pe cei care vor fi activi, pe cei care muncesc şi care, până la urmă, vor trebui să plătească aceste pensii.
Dacă economiile nu vor creşte, pensiile şi majorările de pensii nu pot fi plătite decât prin creşterea impozitelor şi taxelor, ceea ce la un moment dat se va întâmpla. Iar cei mai afectaţi vor fi cei din noua generaţie.
Dacă Vasile Iuga are dreptate că această criză va dura patru sau cinci ani, presiunea financiară şi psihică la care vor fi supuşi cei din noua generaţie va fi destul de mare.
Globul de sticlă în care au trăit până acum se va sparge.
Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.
Autor: Cristian Hostiuc
Sursa: Corectnews.com
