Globalizarea: sinuciderea elegantă a Imperiului
Sfârșitul ordinii mondiale? Sfârșitul globalizării?
V-ați obișnuit ca mașinile să fie fabricate în Germania, televizoarele în Japonia, telefoanele în Coreea, iar hainele în China. Asta se numește globalizare. Și iată că acum se termină.
Adică s-a terminat joaca. Ce părea „firea lucrurilor” era doar o iluzie de conveniență, plătită cu sângele altora.
De ce? Ce s-a schimbat?
De ce înainte era posibil să produci și să cumperi bunuri din Japonia, Germania, China, iar acum totul este restricționat, blocat, sancționat?
Răspunsul scurt: s-a schimbat situația.
URSS s-a prăbușit, iar datoria de stat a SUA a explodat.
Pe scurt: ați învins Imperiul Răului, dar ați pierdut imperiul propriu.
Uitați-vă. Asta nu e Cernobîl, nu e Pripiat. Este… Detroit.
Detroit nu a murit de radiații. A murit de prostie strategică și lăcomie pe termen scurt.
Puțini știu că, în anii 1950, Detroit era cel mai dezvoltat oraș din SUA. După venitul pe cap de locuitor, era cel mai bogat oraș din State. I se spunea Parisul Vestului Mijlociu.
Un singur Detroit producea mai multe mașini decât orice altă țară din lume, cu excepția SUA.
Era un oraș hiperindustrializat, construit pe industria auto.
Și acum s-a transformat într-o ruină apocaliptică.
S-a sinucis economic, la ordinul intereselor geo-strategice, nu din vina oamenilor din Detroit. Ei doar au plătit nota de plată.
De ce?
Pentru că, prin anii ’70, americanii au început să cumpere mașini japoneze, germane, coreene…
Industria a fost mutată în alte state – în Canada, în Mexic – și producția locală din Detroit a murit.
Se numește „externalizare”. Un termen frumos pentru a spune: am vândut viitorul copiilor noștri pe 10% reducere la importuri.
Acum, orașul e un Cernobîl american. Un simbol al decăderii.
În loc să cumpere produse fabricate de companiile americane, americanii au început să cumpere Toyota, Honda, Mercedes, BMW, Hyundai…
Chiar și unele fabrici americane – Ford, Chevrolet – s-au mutat în alte țări.
Iar în loc să stimuleze industria locală, guvernul a reglementat așa încât populația să cumpere de la alții.
Nu a fost trădare. A fost o „strategie”. Dar rezultatul e același: industria s-a dus dracului, iar muncitorii odată cu ea.
Și nu doar de la alții… ci de la foștii dușmani de război.
Gândiți-vă ce nebunie:
A fost Al Doilea Război Mondial. SUA a luptat împotriva Germaniei și Japoniei.
Au fost învinse.
În loc să le ceară despăgubiri, SUA le-a oferit… acces la piața sa.
A început să le cumpere produsele. Mai mult: le-a oferit investiții, ca să se dezvolte, să crească, să producă.
Mai mult: a creat sistemul de globalizare – cu flote comerciale internaționale, care transportă mărfuri din Asia spre America, și flote militare, care le protejează de pirați și alte amenințări.
Paradoxul dureros: în loc să culegi roadele victoriei, ai semănat propria decădere. Singur. Cu mână proprie.
De ce au făcut asta americanii? Sunt nebuni?
Au distrus Detroit-ul propriu, ca să susțină Japonia și Germania?
Nu. Au făcut-o pentru că situația de atunci nu era ca cea de acum.
Exista un dușman mai mare: Uniunea Sovietică.
Cel mai bine a explicat asta Henry Kissinger, secretar de stat american și arhitect al acestor politici:
„Noi nu facem asta pentru că ne avantajează. Ne dezavantajează.
Avem un deficit de balanță comercială.
Dar este o măsură forțată, pentru ca să avem aliați împotriva URSS, în Europa și în zona Pacificului.”
Îi aparține și celebra frază:
,,Dacă nu cedăm piața noastră și nu ne stimulăm aliații din Europa și Japonia, atunci linia de contact posibilă cu URSS va trece prin coasta noastră de vest.
Dacă nu vrem ca războiul să ajungă la noi, trebuie să cumpărăm loialitatea aliaților și să-i hrănim”.
Așadar, pentru a ține frontul departe, ai vândut fabrica de la tine din oraș. Simplu. Rece. Cinic. Și acum plătești factura.
Așa a fost născută globalizarea. Nu din drag de comerț, ci din frică de război.
Și acum, când frica s-a mutat în altă parte… globalizarea se prăbușește.
Pentru că în lumea reală, nimic nu e gratis. Și nimeni nu te iartă când slăbești garda. Nici măcar aliații tăi.
Noua Ordine – fără SUA
Multă vreme, lumea a fost „unipolară”.
Traducere: SUA dicta regulile, ceilalți executau.
Fie prin dolari, fie prin portavioane, fie prin „valori democratice”.
Dar acest „sfârșit al istoriei” a fost doar o iluzie temporară.
O iluzie scumpă, plătită cu sângele, munca și resursele altora.
Azi, cortina s-a ridicat. Și s-a văzut că împăratul e gol. Sau mai precis: falimentar.
Noua Ordine Mondială nu va mai avea centru. Va avea poli. Mulți. Divergenți. Incompatibili.
China nu vrea să devină „noul SUA”. Vrea să-și joace cartea în Asia și Africa.
Rusia nu vrea să stăpânească lumea. Vrea să-și securizeze perimetrul istoric.
India vrea autonomie completă – să cumpere, să vândă, să negocieze, dar fără lecții de morală.
America Latină vrea să scape de jugul dolarului.
Iar Europa? Europa visează, dar realitatea o trage de mânecă.
O lume multipolară înseamnă o lume instabilă.
O lume fără șef înseamnă haos. Fiecare cu legea lui, cu moneda lui, cu alianța lui.
Globalizarea va supraviețui doar pe zone restrânse:
Asia va fi condusă de axa Beijing-Moscova-Delhi.
America va deveni protecționistă, dar va lupta să nu-și piardă influența în Pacific.
Africa va deveni câmp de luptă economică între China, Rusia și Occident.
Europa va deveni periferia luxoasă, între Est și Vest, cu o Germanie obosită și o Franță confuză.
Adică exact opusul „visului globalist”. Nu o lume deschisă, ci o lume fragmentată, tribală, fiecare pentru el.
Dolarul?
Va rămâne o monedă importantă, dar nu dominantă.
Va fi una dintre opțiuni, nu singura.
BRICS va impune tranzacții în monede alternative.
Arabia Saudită și Iranul vor accepta yuani, ruble, rupii.
Africa va negocia direct cu Beijingul și Moscova.
Europa va oscila, prinsă între dependența economică de Est și servilismul față de NATO.
În fond, când dolarul nu mai e singura armă, SUA devine o țară ca oricare alta. Cu defecte, datorii și iluzii.
Dar ce urmează cu adevărat?
Conflicte comerciale deschise.
„Războaie reci” locale, de uzură.
Războaie calde prin proxy (Ucraina e doar începutul).
Prăbușirea modelului de consumerism occidental.
Revenirea economiilor locale, dar cu tensiuni sociale imense.
Sărăcie programată pentru clasa medie din Occident.
Închiderea granițelor sub pretextul „siguranței naționale”.
De-globalizare accelerată, dar dureroasă.
Cei care au râs de „suveranism” vor descoperi că fără suveranitate n-ai nici pâine, nici lumină, nici demnitate.
Morala finală:
Globalizarea a fost o soluție militară ambalată în marketing economic.
S-a născut din frică (URSS), s-a întreținut prin lăcomie (China), s-a prăbușit din prostie (datoria SUA).
Acum, lumea revine la normal: fiecare pentru sine, alianțe temporare, războaie de uzură, luptă pentru resurse.
Globalismul moare. Hegemonia se sparge. Dolarul îmbătrânește.
Nu vine „un nou lider mondial”. Vin o sută de regi mici, flămânzi, agresivi.
Și cine nu e pregătit să-și apere propria grădină, va ajunge să sape în minele altora.
Verdictul tăios:
Globalizarea a fost marele compromis: ți-ai vândut viitorul pentru confortul prezentului — iar acum, când factura vine, descoperi că ai rămas fără țară, fără industrie și fără scut.
Autor: Anatol Basarab
Sursa: facebook.com
