Gică Hagi a inaugurat al doilea mandat de selecționer cu o remiză la Tbilisi
România a remizat în amicalul de la Tbilisi cu Georgia, scor 1-1, în primul meci din al doilea mandat de selecționer al lui Gică Hagi. România a început tare amicalul cu Georgia de la Tbilisi și putea deschide scorul încă din minutul 7. După o gafă pe construcția georgienilor, balonul a ajuns la Florinel Coman, dar atacantul naționalei a șutat în blocajul lui Kashia. În minutul 18, georgienii au făcut o altă mare eroare. Portarul lui Liverpool, Mamardashvili, a ieșit din poartă și a trimis cu capul direct în piciorul lui Ianis Hagi. Căpitanul ”tricolorilor” a șutat cu dreptul la poartă, dar mingea a fost respinsă de pe linia porții. Georgia a pus ușor-ușor stăpânire pe joc, iar prima lor ocazie a venit în minutul 23. Kochorashvili a șutat violent peste poartă din careu. Apoi, georgienii au avut cea mai mare ocazie a reprizei, prin Zivzivadze. În minutul 25, Borza a pasat greșit spre Drăgușin, iar mingea a fost recuperată de atacantul gazdelor. Zivzivadze l-a driblat pe fundașul lui Tottenham și a rămas singur cu Aioani. Portarul Rapidului a respins însă șutul lui Zivzivadze. Imediat după pauză, Georgia a marcat după o mare gafă a lui Ainoani. Portarul Rapidului a scăpat în față o centrare ”banală”, iar Giorgi Kvilitaia a marcat cu poarta goală. România a revenit repede în joc. Intrat la pauză în locul lui Coman, Louis Munteanu a fructificat perfect o centrare a lui Screciu. Atacantul lui DC United l-a învins cu o lovitură de cap spectaculoasă pe Mamardashvili.
Au urmat multe schimbări la ambele echipe, dar ocaziile nu au mai apărut. S-a încheiat 1-1, iar pentru România urmează acum amicalul cu Țara Galilor.
D.D.




