Ghise vine cu o propunere proprie in problema votului uninominal

Ghise vine cu o propunere proprie in problema votului uninominal

0 73


Deputatul liberal Ioan Ghise a propus ca in hotararea pe care o va adopta Parlamentul cu privire la propunerea sefului statului referitor la referendumul pentru votul uninominal sa se solicite presedintelui Traian Basescu organizarea unui dialog pentru obtinerea unui acord politic privind tipul de sistem uninominal ce se doreste a fi promovat.


„In lipsa unui astfel de acord, insistenta in a forta o procedura constitutionala si legala privind un referendum pe subiectul votului uninominal ramane doar o competitie de imagine si propagandistica in cursa pentru referendumul pentru suspendare si cel pentru votul uninominal”, a spus Ioan Ghise.


Ghise a apreciat ca, in caz contrar, exista riscul sa „generam o forma fara fond, adica oameni cu putina informatie asupra subiectului destul de delicat din punct de vedere tehnic sa fie chemati sa se pronunte in unele cazuri in mod iresponsabil, pentru ca sunt multe subtilitati in ceea ce priveste acest sistem de vot”.


El a apreciat ca propunerea formulata de presedintele tarii privind initierea unui referendum pentru introducerea votului uninominal este o actiune cu caracter „profund propagandistic in momentul in care se prefigura un alt referendum pe tema suspendarii”.


?


COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.