Ghidul turistului pe munte (I)
Este vorba de cateva reguli care pot fi de ajutor tuturor excursionistilor si, mai ales, a celor care doresc sa evite targa Salvamontului. De aceea sunt cateva lucruri elementare pe care turistul care merge pe munte trebuie sa le cunoasca pentru a nu-si pune viata in pericol, nici cea a lui si nici cele ale partenerilor de drumetie, dar si pentru a pastra natura curata si frumoasa.
Vom incerca sa sintetizam din acest subiect vast si din multe pareri principalul, caci multi se dau atoatestiutori in teorie, dar ajunsi la practica o dau in bara.
Pentru inceput trebuie sa spunem ca nu trebuie sa fii sportiv de performanta ca sa te bucuri de cateva drumetii frumoase in Carpati. Traseele turistice din Carpatii romanesti sunt pentru toate gusturile, daca putem spune asa. Intalnim de la drumuri forestiere care pot oferi privelisti minunate in chei (Prapastiile Zarnestiului, Cheile Dambovicioarei, Cheile Sohodolului etc.), pe plaiuri (vezi soseaua Transalpina si multe „drumuri de caruta” din Carpati), la poteci si circuite turistice deja consacrate, precum Circuitul Galbenei, din Munþii Apuseni – zona Padis, si pana la poteci turistice mai accidentate, cu un grad mai ridicat de dificultate (Creasta Pietrei Craiului, creasta Fagarasului).
Daca unele zone usor accesibile sunt destul de populate, turistii formand grupuri mai mult sau mai putin numeroase, altele sunt destul de pustii (Munþii Cernei, Godeanu, Muntii Maramuresului). Exista insa aglomerari turistice si pe traseele mai dificile.
Dar trebuie tinut cont, oriunde pe munte, ca riscul este permanent, daca te gandesti la acest subiect. Important este cum reusesti sa „manageriezi” acest risc.
„Daca sunt multi turisti pe traseul asta inseamnã ca sunt in siguranta” – isi spun unii. „Toata lumea o ia pe aici”.
Lucruile insa nu trebuiesc private chiar atat de simplu. Cele mai multe accidente au loc tocmai pe aceste drumuri.
Iata un exemplu: traseul care leaga Busteniul de cabana Caraiman, pe Valea Jepilor (pe sub firul telecabinei Busteni-Babele), cunoscut si sub numele gresit de Jepii Mici, in Masivul Bucegi. Pe acest traseu, sa spunem scurt inspre mediu (aproximativ 3 ore de urcus, comparativ cu traseele la nivel naþional), au loc poate cele mai multe accidente si interventii ale Salvamontului, din tara. Vara, traseul este foarte aglomerat. In ultimii 20 de ani, s-ar putea spune ca traseul si-a schimbat aspectul. Au aparut surpari ale potecii, au aparut multe cabluri, ba chiar si o scara pe o portiune. Toate acestea din cauza numarului foarte mare de turisti.
Si aici este si problema, ca sunt foarte multi care nu respecta anumite reguli de mers pe munte. Se alearga la coborare, se merge in incaltari fara aderenta si care nu sustin glezna, (ba chiar in papuci de oras), in partea superioara a traseului, in portiunea de stanca se disloca pietre care-i pot rani pe turistii aflati mai jos. Toate aceste lucruri sunt „interzise” pe munte, prin legi nescrise. Turistii care calca pe munte ar trebui sa-si dezbrace hainele si comportamentul de oras si sa fie atenti la ceilalti care strabat acelasi drum. Tot o regula nescrisa arata ca salutul pe munte este un semn de respect si bunacuviinta, dar, din pacate, a devenit deja ceva foarte rar intalnit.
Pentru inceput ar fi de retinut: cablurile, pe langa faptul ca te avertizeaza ca pe acel segment al potecii exista pericolul de alunecare, sunt puse acolo ca sa te tii de ele. Cine le-a pus a stiut el de ce le-a pus.
Iata si cateva prime sfaturi:
Cel care coboar ii saluta pe cei care urca
Daca la un traverseu cablat se afla doua grupuri, unul in partea superioara si celalat in partea inferioara, se spune ca normal ar fi ca cei care urca sa aiba prioritate. Situatiile insa pot sa difere de la caz la caz. De aceea ar trebui sa existe o comunicare intre cele doua grupuri, in functie de pregatirea persoanelor din cele doua grupuri, de timpul alocat fiecarui grup. Acel acord de moment sa fie spontan; nu impus de ambitia unuia sau altuia dintre conducatorii grupurilor.
Cand va aflati pe o zona de stanca, de grohotis sau pe poteci unde puteþi disloca pietre, uitati-va intotdeauna daca este cineva sub voi si fiti foarte atenti cum calcati ca sa nu raniti pe cineva cu pietrele dislocate. De pilda, o piatra cat pumnul, in cadere de 10 m, poate omori un om, daca il nimereste in cap pe cineva. Deci mare atentie!
Nu urlati sau nu zbierati pe munte. Este foarte deranjant pentru majoritatea excursionistilor.
Pe de alta parte este recomandat sa va alegeti itinerariul pe masura pregatirii fizice, psihice si tehnice a celui mai slab din echipa. Si cel mai important sfat: NU SE MERGE SINGUR PE MUNTE
(va urma)
Dan Bota
