George Scripcaru rămâne sub control judiciar intr-un proces ce poate fi mai...

George Scripcaru rămâne sub control judiciar intr-un proces ce poate fi mai lung decat actualul mandat!

0 596

Primarul George Scripcaru a inceput saptamana cu o „vizita” la Curtea de Apel Brașov, pentru verificarea măsurii preventive de control judiciar în care se află de câteva luni. Fostul si actualul primar (duminică a câștigat al patrulea mandat de primar al Brașovului), nu a fost singur ci împreună cu alți patru inculpați din dosarul în care sunt acuzați de fapte de corupție,
Primarul George Scripcaru rămâne sub control judiciar în procesul intentat de procurorii DNA. Avocatul acestuia, Vladimir Ciolacu, a precizat că, în opinia sa, acest proces va dura destul de mult.
„Cred că procesul va dura destul de mult, având în vedere ansamblul probatoriu. Trebuie să aveți în vedere că dosarul este în Camera Preliminară, iar procesul nu a început, posibil pe la sfârșitul lunii septembrie să se întâmple acest lucru și poate să dureze chiar și trei patru ani”, a spus apărătorul, citat de Agerpres.
Întrebat cât mai poate rămâne sub control judiciar, avocatul a precizat că măsura preventivă poate dura până la cinci ani, dar este o chestiune pur teoretică, pentru că nu s-a întins acest termen la niciun dosar din România.
Referitor la afectarea exercitării funcției de primar de către măsura preventivă, Vladimir Ciolacu a spus că în niciun caz nu se poate întâmpla acest lucru, atâta vreme cât există, potrivit Constituției, prezumția de nevinovăție. El a subliniat că niciun proces aflat în derulare n-ar trebui să-l afecteze pe George Scripcaru în exercitarea funcției sale de primar, cum nu ar putea să-i afecteze nici pe cetățeni.
În legătură cu restricțiile impuse de măsura preventivă, avocatul a afirmat despre George Sripcaru că „nu are restricții”.
„Singurele restricții sunt impuse de lege. Are interdicția de a lua legătura cu martorii sau alți participanți la procesul penal. Nu are alte restricții și nu a avut niciodată. Nu există martori în dosar care să aibă funcții în primărie. Există coinculpați care au avut funcții în primărie și, ca urmare a trimiterii lor în judecată, au fost suspendați din funcțiile respective pentru că acesta este statutul funcționarului public”, a punctat sursa citată.
Va reamintim ca George Scripcaru, a fost trimis în judecată în luna martie de procurorii DNA Brașov, pentru trei infracțiuni: „abuz în serviciu, instigare la tentativă de abuz în serviciu și luare de mită”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.