George Scripcaru anunță vremuri grele pentru RIAL și șefa acesteia, din toamnă

George Scripcaru anunță vremuri grele pentru RIAL și șefa acesteia, din toamnă

7 90

După instalarea în toamnă a primarului ales de brașoveni, acesta promite o „atenție specială” acordată ineficienței, indolenței și corupției care populează această regie locativă a municipalității.
Bineînțeles, George Scripcaru a reamintit și problema fântânilor arteziene devastate de nepăsarea doamnei Buga (în plină caniculă!!), directoarea RIAL și a șefului ei direct și abject, Allen Coliban, primarul userist al Brașovului demis de cetățenii municipiului la alegerile locale din acest an.
În fiecare zi, mă uit cu uimire la minunățiile pe care useriștii le fac în Brașov. Una dintre cele mai recente „isprăvi” este cea a doamnei Elena Buga, instalată de camarila USR-istă la conducerea RIAL.
Aflasem săptămâna trecută că a dat ordin ca nimeni să nu calce în biroul ei, nici în timpul programului, nici după. Dacă vreun angajat îndrăznește să aibă vreo treabă cu „șefa”, să o contacteze prin telefon.
M-am tot întrebat ce se petrece oare în acel birou, atât de secret încât nimeni nu are voie să intre? Noroc cu cei de la salubritate, căci au dezlegat misterul. În biroul doamnei s-au tocat documente toată săptămâna, în încercarea de a mușamaliza ceea ce nu poate fi ascuns pentru mult timp.
Între timp, fântânile arteziene din Brașov, aflate în întreținerea RIAL și a doamnei Buga, nu au funcționat toată vara, în zile de caniculă. Pentru că ei au alte treburi: stau și toacă hârtii în loc să se ocupe de problemele orașului.”
a postat pe contul său de socializare primarul ales al Brașovului, George Scripcaru.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. Dobitocule, lasa rialul și vezi ce faci cu fisurile anale ale clădirilor istorice!

  2. barbu gh… ești inferior prin modul de manifestare… igiena verbală te deconspiră… ești la fel de murdar și fizic…un comunist torționar tipic.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.