Generația care și-a dorit o țară ca afară are acum o țară...

Generația care și-a dorit o țară ca afară are acum o țară doar afară

0 52

Când toată lumea gândește la fel, nimeni nu se mai obosește cu gânditul (Walter Lippmann, Opinia publică).
Ne-am obișnuit să fim comozi. De citit, citim maxim 156 de cuvinte (limita „ciripelilor” de pe tuiter). Tot ceea de depășește acest număr ne plictisește. Dacă vrem o informație, dăm sărci pe gugăl sau luăm informațiile oficiale de-a gata și de-a valma. Dacă avem dubii, ne lăsăm pe seama factcecherilor (care, apropo, nu au nicio calificare, ci doar stau toată ziulica pe net ca să se asigure că nu se surpă narațiunea corectă politic cu vreo erezie). Mandatăm aplicațiile cu gânditul, facem autsorcing pentru învățare, flirt, război, eroism sanitar sau anti-corupțe, ne modelăm comportamentul și achizițiile după algoritmi și conform cu cenzura oficială, ne semnalizăm virtutea de progresiști și enoriași ai religiei științei oficiale, canonice și, în tot acest timp, ne afundăm în regres cognitiv. Adică, ne prostificăm.

Bine, nu ne prostificăm chiar toți, dar cam asta e ideea.
Priviți, de altfel, la establishmentul „nostru” politic și la experții/specialiștii „noștri”. Sunt conjurații ale imbecililor și antante ale impostorilor. E vorba de prostocrație în stare rută, necizelată, cu zâmbet de șenilă de tanc.
Din această mare de comoditate digitală se extrag atât idioții utili (care ar susține orice aberație oficială sau cu ștaif oengist, doar pentru a le ieși și lor de-o merdenea), cât și inutilii social, acea mare de oameni pe care „profeții” marii resetări îi denumesc, cu dezgust filosofic, „mâncători inutili”.
Mă uitam la cifrele bacalaureatului din ultimii 15 ani. Din 2007 până în prezent, au scăzut constant. În școală intră cca 230 de mii de elevi, dar numai 120 mii termină 12 clase. Mai mult de 100 de mii de elevi abandonează în fiecare an școala, înainte de bac. Adică, în ultimii 15 ani, s-au adunat cca 1,5 milioane de persoane care nu mai termină liceul. Probabil că unii dau bacul mai târziu – dar sunt puțini. Cred că sunt doar câteva sute și cred că sunt mai toți politicieni care iau bacul pe la 35 de ani și devin absolvenți de drept sau ASE pe la 37.

Nenorocirea se amplifică din cauza procentului mic de promovare la bac – cam 65%. Practic, din cei cca 110 mii de elevi care dau bacul, numai 80 de mii îl și iau. Vreo 20 de mii pleacă la studii în străinătate. Mai rîmân, pentru toate facultățile din țară, cca 60 de mii de potențiali studenți. Dacă ne gândim că jumătate dintre ei se apucă de muncă, de regulă, în străinătate, e dramă – mai rămân doar 30 de mii. De precizat că, în țară, sunt nu mai puțin de 80 de facultăți de drept. La facultatea unde predau eu sunt 700 de studenți în an … Faceți calculul câți mai rămân pentru alte discipline/profesii …
Bine, nu trebuie să facă toată lumea un liceu și, mai ales, facultatea nu e chiar pentru oricine.
Dar, din nenorocire, la noi nu mai există nici învățământ profesional (dual, cu se numește în Germani sau Ungaria), deci nici meseriași nu mai producem. Dacă meseriași încă mai există, este vorba de cei care se califică la locul de muncă – iar aceștia pleacă din țară. Generația care și-a dorit o țară ca afară are acum o țară doar afară, pentru că aici nu vom mai avea plătitori de cas și cass în 10-15 ani. Principalele forme de plasă de siguranță socială – pensia, asigurările de sănătate și indemnizația de șomaj – vor aneantizate, căci nu va mai avea cine să le achite. Pilonul II de pensii nu doar că nu are cum să acopere necesarul de supraviețuire după pensionare a generației „decrețeilor”, dar mai are și hiba unei grave greșeli de construcție – e făcut să piardă când piața de capital are probleme și e făcut să achite cu prioritate comisioanele administratorilor (300 de angajați ai celor 7 administratori privați de fonduri de pensii fac anual 121 de milioane de euro din aceste comisioane, chiar dacă ne pierd banii).

Ca să fie treaba și mai bună din perspectiva „rezervorului” de inutili social/mâncători inutili, tre’ să se știe că unele joburi prost plătite care mai asigurau cumva un oarecare debușeu pentru șomeri tineri, au început să fie, pur și simplu, desființate, în favoarea aplicațiilor. De exemplu, la supermarket există deja puncte de plată digitală, unde nu e nevoie de casier. La fast food – uri încep să dispară casierii, care sunt înlocuiți cu puncte de plată digitală, care utilizează aplicații. Și într-un caz, și în celălalt, îți ia mai mult de 15 minute să plătești de unul singur (dacă nu există un angajat care să te ajute să faci minunea de plată digitală), dar treaba se perfecționează – curând plățile se vor putea face cu tatuajul de pe piele.
Alt exemplu – nu mai mergem la restaurant/supermarket/piață, ci dăm comandă la diversele platforme de curierat. Deocamdată, comanda este adusă de omuleții pe bicicletă sau trotinetă (inclusiv de bătrâni de 70-75 de ani), dar curând se vor folosi exclusiv drone. Și șoferul de taxi sau de uber va fi curând înlocuit cu aplicații de mașini autonome.
Iar exemplele se pot multiplica la infinit.

Nu numai că sursa de plată a cas și cass va dispărea în viitorul apropiat (aceste sisteme funcționează pe baza solidarității, între generații sau între contemporani), dar va deveni imposibilă gestiunea pacifică a acestui ocean de oamenii care nu își vor mai putea găsi un rol în societate și, câinoasă cum a devenit lumea de azi, ei vor fi aruncați extra muros, exact cum s-a întâmplat în plandemie cu cei care au refuzat măsurile înțelepte ale autorităților și ale experților – a fost un experiment global, de tip nazist, din care a rezultat că omul, din supunere față de autoritate, este capabil de atrocități (așa cum cu groază contata David Milgram, în Obey to authority). Nu va fi pace, dar probabil că asta este și ideea, să fie război, ca să ne mai rărim naiba, că facem prea multă umbră Pământului.

Fiind conștient că am depășit de mult cele 156 de cuvinte citibile de către oceanul de comozi ai „informației” de tip fast food, să vă mai spun ceva despre una dintre cele mai grave consecințe ale colectării datelor cu carter personal: identitatea digitală.
La nivelul UE se lucrează intens, dar insidios, la proiectul „portofelului digital”, care va conține aproape tot ceea ce se poate spune despre o persoană: proprietăți, venituri, conturi bancare, comportament sanitar sau ecologic, (ne)supunere față de autoritate, suspiciuni de boală/zădărnicirea combaterii bolilor/spălare de bani, relații (extra)conjugale, opinii (in)corecte politic, (ne)plata datoriilor către bănci, furnizori de utilități, fisc, situația la zi a vakseenurilor și a procedurilor medicale, inclusiv a celor preventive etc. Nu doar că aceste informații, adunate într-un singur loc, vor putea fi accesate de orice entitate interesată să te evalueze conform ratingului/scoringului/creditului social, dar ele vor putea fi și traficate sau piratate, făcând ca viața ta, cel care accepți cu lejeritate să ți se creeze acest avatar digital, să fie (re)modelată după gustul stăpânului și după interesul politicianului/tehnocratului de incluziune/exclusiune socială sau economică a ta. Pe de altă parte, fiind vorba de date culese și înmagazinate într-un sigur coș virtual, vor fi greșeli, erate, lacune, care vor putea face imposibilă identificarea persoanei „titulare” a portofoliului digital. Imaginați-vă o zi de sâmbătă, pe plaja din Tenerife, unde vreți să vă bucurați de liniște sau, au contraire, să vă faceți de cap. O singură virgulă greșită de Tanța de la „ghișeul de la etajul doi unde se depun formularele fiscale online” vă face imposibilă identificarea voastră. Până luni, când se întoarce Tanța din uichend, sunteți în afara lumii, cu totul: nu existați, pur și simplu. Sau imaginați-vă că sunteți cu 3 kile mai gras decât limita maxima admisă de legea privind amprenta de carbon (care se discută acum în Parlamentul UE, btw) ori că i-ați dat din senin 2 mii de lei mamei voastre pensionare ori că s-a descoperit, la 5 ani distanță, că nu ați plătit o rovinietă (ați plătit-o, dar nu a operat-o corect în sistem Tanța) – totul se blochează, pentru că deveniți automat suspect. Dar dacă toate aceste date ajung pe mâna hackerilor ruși, care vor vedea că ați făcut donații pentru înarmarea Ucrainei, ce credeți că veți putea păți?

Pricepeți acum de ce este necesar ca, ori de câte ori puteți, să evitați să dați autorităților (inclusiv la recensământ ori la injectarea cu seruri experimentale) sau multinaționalelor datele voastre cu caracter personal? Da, e adevărat, deja aproape tot ce le trebuia s-a luat deja de la voi/noi, din comoditate, din obligație, prin furt etc., dar nu merită, totuși, să conștientizați pericolul, pentru a putea să îl minimizați în viitorul apropiat?

PS: Ce e de făcut, veți întreba. Doua lucruri fundamentale, cel puțin: inițiativă și acțiune civică și democrație participativă. Trebuie să facem din nou ca învățământul, educația, (re)umanizarea societății să fie priorități absolute ale oricărei politici de acum în 75 de ani. Altfel, dispărem ca națiune, dispărem ca popor. Este ceea ce și-a propus ACDP (Asociația pentru Acțiune Civică și Democrație Participativă), vehiculul juridic al grupului România Nesupusă.

Autor: Gheorghe Piperea
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.