GENERALUL DE CANAPEA ȘI ARMATA DE ILUZII

GENERALUL DE CANAPEA ȘI ARMATA DE ILUZII

0 106

Eu sunt femeie, n-am făcut armata, habar n-am ce înseamnă, decât din poveștile bunicului care a luptat în munții Tatra. Și am mai văzut în filme.
Însă știu să recunosc un impostor al curajului, când îl aud vorbind.
Ministrul Apărării, care n-a făcut nici el armata, dar visează tineri în uniforme ca într-un spot motivațional, ne vinde acum ideea „militarului voluntar”. Adică o armată pe bază de entuziasm, condusă de cineva care a făcut din trotineta electrică, un mod de viață.
Se pare că România a descoperit o nouă specie de curaj: curajul de a-i trimite pe alții la oaste.
E ușor să glorifici uniforma, când n-ai purtat-o niciodată, așa cum e comod să lauzi disciplina de la cazarmă, dintr-un birou cu aer condiționat și cafea Lavazza.
„Nu este obligativitate”, ne liniștește ministrul.
Este o șansă”, adaugă acesta.
Cum o fi să vorbești despre vocația uniformei, ca un turist de la oraș care explică viața la țară?
Cu admirație de la distanță și zero experiență?
Oare cât de credibil poți fi?
Un decor de patriotism pe fundalul unui Minister atât de important, condus de un civil care a servit patria doar în discursuri.
O fi reconfortant să auzi despre spiritul militar de la cineva care n-a făcut nici măcar exercițiul de a-și privi limitele?
România are nevoie de lideri în stare să-și asume ceva mai mult, decât o conferință de presă.

Autor: Dana Macsim
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.