Generalul de aviaţie, eroul Radu Theodoru unul dintre cei mai de seamă Condeieri de Aur ai Neamului nostru(1)

Radu Theodoru – Impunătoarea și vasta sa creație

„Suntem născuţi dintr-un vechi şi răsunător triumf peste veacuri, mărturie vie indiscutabilă. De 20 de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor… Nimic şi nimeni nu a putut să clintească pe Românii din Dacia. Nimic şi nimeni nu ne va putea smulge din ea. Mulţi au trecut pe acolo de 2000 de ani. Noi am rămas!” (Mareşal Ion Antonescu)

Noi, Dacii, am rămas aici unde suntem din totdeauna. Pe veci!
Desprindem un crâmpei din autobiografie autorului, care a lăsat pentru Patria şi Neamul său, pentru Naţia dacoromână, un model de referinţă de mare caracter. „Trei generaţii de Theodori (Theodor – iubitor de Dumnezeu), au dat ofiţeri superiori şi generali care au participat la toate războaiele făuritoare de Românie independentă şi modernă: 1877; 1913; 1916; 1941, ultimile două generaţii fiind lichidate profesional şi social în perioada Terorii Roşii iudeo-maghiaro-kominternistă.
Ofiţer aviator, pilot de vânătoare, am fost la rându-mi lichidat profesional şi social în 1951, an de vârf al Terorii Roşii, iar ca scriitor, în 1958 când mi s-a luat dreptu la semnătură, fiind trimis la «munca de jos».”
Generalul de aviaţie Radu Theodoru este unul dintre cei mai de seamă Condeieri de Aur ai Neamului nostru dacoromân, purtător de credinţă, de adevăr, de dăinuire.
Fire sensibilă de Floare şi tăioasă ca o spadă de Toledo, ilustrul general s-a angajat în vreme de aparentă pace într-un război nemilos cu toţi cei dinlăuntru sau din afară care au uneltit/uneltesc la instituţiile fundamentale ale Naţiunii noastre creştin-ortodoxe: Familie, Biserică, Armată, Stat naţional, Şcoală, Justiţie, Sănătate.
Mărturisitor al valorilor spirituale ale Neamului nostru ancestral, în care aproape fiecare generație a Trecutului nostru legendar şi-a avut mari Voievozi, bravi Comandanţi, admirabili Oşteni, Popor cu Mame înţelepte, cu bărbaţi chibzuiţi şi viteji, Ierarhi de seamă, Preoţi pilduitori, Monahi plini de virtuţi, Artişti, Genii, Eroi, Martiri şi Sfinţi, dar şi un zelos prigonitor al celor ce slujesc aroganţa, necinstea, necredinţa, corupţia, ura, laşitatea, violenţa, calomnia, manipularea, cămătăria, sperjurul, crima, obedienţa, trădarea, vânzarea de ţară, demagogia, erezia, schisma, ecumenismul politic, respectiv Noua Ordine Mondială – duşmanul de moarte al Independenţei Naţiunii creştine, al Bisericii Ortodoxe, al Tradiţiei milenare, al Culturii cu adevărat spirituale, al Educaţiei morale, al Creaţiei creştin – ortodoxe, altfel spus, al trecutului, prezentului și viitorului ca dăinuire a Dacoromâniei noastre.
Nobleţea de geto-daco-român, autoritatea creştin-ortodoxă şi demnitatea de brav general al Armatei Române i-au format atitudinea unui mare scriitor mirean şi militar, deopotrivă înveşmântat serafic în Aura Luminii Adevărului revelat.

„Mareșalul”.
Toate cărţile eminentului scriitor Radu Theodoru sunt crâmpeie de suflet frumos, aşa cum numai marii Dacoromâni sunt hărăziţi de Bunul Dumnezeu să dăruiască. Dar, cartea de inimă în care pulsează întreaga sa fiinţă este totuşi „Mareșalul”.
Întâlnirea cu Mareșalul Ion Antonescu, mai ales pe calea spiritului este o întâlnire cu tine însuţi în ipostaza cea mai curată şi mai demnă a vieţii tale, care te primeneşte pentru a deveni ostaşul şi martirul Neamului tău binecuvântat!
Lucrarea „Mareșalul” se impune autoritar, regal prin titlu, dar mai ales prin autor. „Istoria românească a anilor 1939-2000 trebuie să fie rescrisă sub semnul necruţător al adevărului şi că în această istorie, anii 1939-1945 sunt anii cheie de a căror înţelegere depinde aprecierea jumătăţii de veac care i-a urmat. Atunci, rolul Mareşalului a fost decisiv!” (Radu Theodoru, Mareşalul, Ed. Lucman, Bucureşti-2012, p. 12).
Calificativul de excepţie al marelui general Constantin Prezan, primul Mareşal a Ţării, pentru ofiţerul său, colaborator, căpitanul Ion Antonescu, privind înaintarea în grad proprio-moto la gradul de maior, a rămas memorabil: „…Tot ce pot să spun de acest ofiţer este că rar am întâlnit în viaţa mea militară de ofiţer care să îndeplinească toate condiţiile unui militar desăvârşit” (Radu Theodoru, Mareşalul, op. cit., p. 105)
Militarul perfect s-a desăvârşit cu fiecare etapă a vieţii sale, în cariera militară până la treapta cea mai de sus, Mareșal, iar şi mai sus chiar pe vârfurile celeste atinse doar de geţi, aura de erou şi martir al Neamului şi al Mântuitorului Hristos.
Desprindem câteva sclipiri magistrale din arsenalul său militar, grija părintească pentru Oştirea sa română, privind Planul General De Reorganizarea Armatei
„Armata este aşa cum se ştie din cauza:
– Haosului pe care l-a produs legislaţia numeroasă, improvizată şi nearmonizată, rău studiată şi rău aplicată;
– Hidrocefaliei: prea mulţi generali, puţini ofiţeri inferiori;
– Birocraţiei care s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în detrimentul corpului principal al oştirii;
– Servituţiilor care au supt toată seva armatei pe care se sprijină apărarea naţională şi care primeşte astăzi deşeurile naţiunii;
– Bugetului rău studiat şi rău aplicat;
– Lipsei unui plan precis de ansamblu pentru pregătirea statului, pentru apărarea lui;
– Lipsei continuităţii în toate ramurile de activitate ce privesc apărarea statului” (ibid., p. 141).
Privim apoi aura Icoanei lui din lucirea Neamului său, prin două ipostaze, inedite.
Prima: alocuţiunea rostită în faţa universitarilor la 70 de zile după funestul Diktat de la Viena, faţă de care generalul a protestat vehement:
„…Adevărata universitate nu este numai şcoala cărţii, este şi şcoala Neamului.
Un neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii. Neamul românesc şi-a pierdut şi altă dată graniţele fireşti, el a primit şi altădată potopul cotropirilor.
Sufletul şi conştiinţa lui nu au putut fi cotropite de nimeni, deoarece a ştiut să ducă nenumărate veacuri pe pământul Transilvaniei şi pretutindeni, în ciuda împilărilor şi uneltirilor, nestinsă lumina culturii şi credinţei româneşti” (ibid., p. 145).
A doua ipostază este răspunsul Mareşalului, demn, cumpătat, educat, creştinesc, românesc, din 2 aprilie 1944, la scrisoarea ultimativă a generalului Maitland Wilson, trufaş, obed şi laş prin care-i cerea să predea necondiţionat România, sovieticilor:
„Am primit mesajul dumneavoastră. (De fapt era un ultimat care-l dezonora total pe generalul englez – n.a.) Vă rog să nu cereţi unui popor mic dar viteaz, care de două mii de ani luptă pentru viaţă, credinţă şi libertate, să se dezonoreze pe sine.
Vă rog să nu cereţi unui soldat cinstit şi unui om bătrân să-şi sfârşească zilele în umilinţă. Aşa cum dumneavoastră luptaţi pentru Anglia, tot aşa şi eu lupt pentru Patria mea dar, de suferinţele, lupta şi ameninţările sub care noi trăim, dumneavoastră nu vă puteţi da seama.
Noi am fost atacaţi, deşi nu am atacat pe nimeni. […] Aliaţii şi prietenii noştri au fost obligaţi de evenimentele din 1940, să ne abandoneze total, lăsându-ne astfel să fim jefuiţi de laşii noştri vecini… Singura ţară din lume care, la cererea noastră, a fost de acord în împrejurări dificile, să garanteze existenţa durabilă a naţiunii, a fost Germania. […]
Vă rog să nu cereţi astăzi, când poporul nostru va trebui să moară, să accepte dizgraţia şi dezonoarea…
Nici un popor, sunt sigur, cu forţele aproape intacte, cum sunt ale noastre, nu ar putea să capituleze şi să se retragă din acţiunea în care însăşi libertatea şi existenţa lui sunt în joc, fără o garanţie serioasă pentru zilele ce vor veni” (ibid., p. 146).
Opera generalului aviator Radu Theodoru răsfrânge dimensiunea identităţii noastre arhimilenare, aşa cum cerul veşniciei îşi pogoară seninul lui serafic în irişii celeşti ai Mării, purtând pururea indefinită nuanţa demnităţii, eroismului şi martiriului nostru.
Generalul de aviaţie Radu Theodoru este modelul istoricului militar, modelul generalului, modelul românului creştin-ortodox slujitor al adevărului, libertății, al patriei și slăvitorul demnității dacoromâne!

„Învierea lui Iuda”
Învierea lui Iuda „este concepută ca o armă necesară în lupta de supravieţuire a naţiunii, în bătălia complexă de salvare a intereselor naţionale exprimate plenar de statul suveran, independent şi unitar.”
Peste sufletul măreţ şi frumos al Generalului Theodoru a căzut ca o ghilotină, şirul trădărilor, al marilor trădări, din lăuntru şi din afară, „săvârşite de români în dauna propriei lor istorii; sfiala devenind val al tăcerii sau complice, când este vorba de trădările marilor puteri săvârşite cinic în dauna României, precum Austria şi Rusia. […]Istoriografia românească tratează Austria imperială cu o blândeţe excesivă, ca şi când valsurile lui Johann Strauss, barbetele şi mustăţile impunătoare ale împăratului Franz Josif I, balurile de la Opera din Viena ar fi absolvit imperialismul habsburgic de crimele împotriva istoriei românilor” (Învierea lui Iuda, Lucman, 2005, p.107, 135).

„Nazismul Sionist”
În nazismul sionist, sau sionismul nazificat, Generalul Radu Theodoru s-a călăuzit după „eruditul excepţional” Israel Shahak, care a scris celebra lucrare Le poids de trois millenaires, Pluto Press Limited, Anglia, 1994.
Profesorul universitar de chimie din cadrul Universităţii din Ierusalim a supus „unei critici severe întregul eşafodaj al nazismului sionist, de la Talmud la textele rabinice, de la dogmele religioase iudaice ortodoxe la politica nazist sionistă a statului Israel, aducând problemele teoretice şi rezultatele lor practice la judecata raţiunii nepervertite de dogme şi fanatisme, înlesnindu-mi substanţial demersul analitic ca unul venit din interiorul fenomenului, excelent cunoscător al ebraicii vechi, savant format în spiritul obiectivităţii ştiinţifice” (Nazismul Sionist, Ed. Miracol, 2000, p.18)

„Noua Ordine Mondială”
Ilustrul scriitor cu faimă de vizionar naţionalist sfărâmă bornele abstracte, palisadele ambigue, turnurile mistificărilor, pentru a păstra taina caracterelor Patrie întru timpul şi spaţiul contigenţial al vetrei străbune, întru dăinuirea hărăzită.
Generalul situat prin har şi merit în Pantheonul celor mai bravi generaliI ai Naţiunii noastre creştin ortodoxe a deznodat Imposibilul Hermafrodit din încâlceala şi nodurile oculte care au pregătit apocalipsa Mileniului trei – Mişcarea New Aage.
Ctitorul Mişcării New Age – Ierarhia masoneriei le-a calificat pe zidăresele Helena Petrovna Blavatsky, Annie Besant şi Alice Ann Bailey să toarne fundaţia Noii Ere, cimentată cu un puternic aliaj, pregătit de Marilyn Ferguson, dogma feminismului, frământată şi fermentată în capul lui Freud, adică promovarea omului androgin, prin care se doreşte distrugera Creaţie lui Dumnezeu: Adevărul, Binele, Credinţa, Nădejdea, Dragostea, Frumosul, Mila, Dăruirea, Libertatea, Creativitatea harică, respectiv Neamul, Familia, Tradiţia, Biserica, Şcoala, Morala, Armata,Viaţa, Natura.
„Monogamia tradiţională contravine crescândei convingeri că cel mai mare câştig al existenţei umane constă în profundele relaţii interpersonale… tinerii încearcă să conceapă şi să inventeze o formă de căsnicie adecvată unei noi ere…” (Conspiraţia Aqvariana, apud A. Ralph Epperson, The Unseen Hand – Noua Ordine Mondială, Ed. Alma-1997).

„Imposibilul Hermafrodit”
Femeia hărăzită de Dumnezeu ca temelie a familiei, bărbatul fiind stâlp, a fost smulsă din întruparea ei dumnezeiască de icoană a Frumosului, reflectată de Aura Iubirii ei – Născătoare de Viaţă şi terfelită în sminteală, pervertită unei ispite spurcăciuni diabolice, ce nu mai are nimic cu natura ei firească şi divină.
Protocoalele de la Toronto au legiferat în locul Iubirii divine, libertatea sexuală. „…Eliberarea omului de trecutul său… încurajarea «Libertăţii Sexuale», a «divorţurilor», a « avorturilor » la cerere, a recunoaşterii legale a diverselor forme de homosexualitate, ne va ajuta să modificăm în profunzime bazele istorice ale «Dreptului Legal» al societăţilor…” (apud. Radu Theodoru, Imposibilul Hermafrodit, Ed. Miracol, Bucureşti-2004, p. 108-111).

„Urmaşii lui Attila” este „un avertisment dat celor creduli sau celor bine dispuşi să uite istoria din motive sentimentaloide bine remunerate sau din motive conjuncturale.
Construită exclusiv pe documente-argument, cartea demonstrează că hungarismul se defineşte ca o concepţie şi o practică statală anticivilizatorie, care exclude Ungaria nu numai de la europenism, ci şi de la istorie. […] Hungarismul ca doctrină imperialist-rasială atinge cinismul, sadismul patologic de origine hunică, iresponsabilitatea istorică în cei patru ani de dominaţie a teritoriilor româneşti primite pomană de la Hitler şi Mussolini” (Radu Theodoru, Urmaşii lui Attila, Ed. Lucman, Bucureşti, p. 122).

„România, Românii şi Comunismul – Un răspuns documentat la o provocare antiromânească”
„Un răspuns documentat la o provocare antiromânească” a fost/ este obiectivul fundamental pe care generalul-aviator, marele scriitor Român, creştin-ortodox şi l-a asumat, „faţă de provocările agenţilor războiului atipic purtat de Ocultă împotriva României cu scopul de a-i distruge totalitatea factorilor economici, teritoriali, istorici, morali şi spirituali care concură la edificarea etnicităţii specifice, ai unităţii şi coeziunii poporului român, ai statalităţii lui suverane, cu scopul vădit de a transforma ţara într-un fel de piaţă în care se vinde avuţia comunitară şi se cumpără forţă de muncă şi indivizi supradotaţi, în iscusita lucrare, România, Românii şi Comunismul, unde face o profundă şi o pertinentă analiză a acelor peste 7 decenii deosebit de grele pentru Ţara noastră, care va trece prin două războaie şi prin Apocalipsa Roşie.
„România cetate anticomunistă cu garnizoana ei românească strajă la fruntariile răsăritene ale Europei, precum în istorie strajă la năvălirile de toate seminţiile, şi-a validat rezistenţa activă la imperialismul comunist în 5 perioade istorice cheie:
– Perioada bolşevizării armatei ruse pe frontul din Moldova pe care o subîmpart în:
a) luptele împotriva Marilor Unităţi ruse bolşevizate, dezarmarea lor şi trimiterea în Rusia;
b) epopeia antibolşevică a Corpului de voluntari ardeleni, bănăţeni şi bucovineni;
c) luptele de apărare pe linia Nistrului până la încheierea păcii.
– Perioada salvării Ungariei de teroarea roşie instaurată de cuplul Aron Kohn zis Bela Khun-Szamuelyi Tibor.
– Perioada interbelică cu două faze distincte:
a) conflictele armate de frontieră culminând cu încercarea armată de destabilizare de la Tatar Bunar;
b) scoaterea Partidului Comunist din România în afara legii.
– Războiul antibolşevic pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Herţei.
Cruciada împotriva comunismului 1941-1944.
– Perioada posbelică 1944-1989, având două subperioade despărţite net prin raportul de putere iudeokominternist-socialişti români şi anume:
a) 1944-1964 subperioada de dictatură sângeroasă, genocid antiromânesc, holocaust al culturii naţionale şi încercarea de a ne guberniza în care dictatul moscovit a fost pus în practică şi supralicitat de echipa iudeokominternistă împănată cu alţi alogeni, condusă de Ana Pauker-Luka Laszlo, Ioşka Broitman sub scutul Armatelor Sovietice de ocupaţie şi cu complicitatea fabienilor din S.U.A. şi Marea Britanie;
b) 1964-1989 subperioada de valahizare a tuturor structurilor statului şi partidului de guvernământ, a construcţiei României moderne, afirmării independenţei faţă de dictatul sovietic, intrării României ca factor activ în viaţa economico-politică planetară.
Fără această operaţie secvenţială în perioada 1917-1989 orice demers referitor la România, români şi comunism este în afara adevărului, arbitrar şi manipulabil. O paranteză neplăcută politologului itinerant Tismeniţki şi celor cu dirijarea lui”. (Radu Theodoru, România, Românii şi Comunismul – Un răspuns documentat la o provocare antiromânească, Ed. Lucman, Bucureşti-2009, p. 18-19).

În toate operele sale distincte şi deosebite, îl surprindem pe autor într-o permanentă căutare a Adevărului, prin redarea cu fidelitate a realităţilor acelor momente istorice, dramatice, provocate din afară, dar ocultate de Ocultă pentru a ne transforma din victime în călăi, din porunca expresă a Ierarhiei iluminaţilor.
Realul românesc apare în întreaga sa ipostază sublimă, dar suferindă, tragică şi biruitoare, fiindcă autorul a tămăduit sufletul frumos al Naţiunii sale creştin-ortodoxe, sufletul drag al poporului smerit şi credincios, cu sufletul său frumos de Român, evidenţiind astfel caracterele sufletului colectiv al Neamului get, odrăslite în Mari Daco-Români: Mame-Pedagogi, Preoţi-Duhovnici, Monahi-vizionari, Poeţi, Filosofi, Teologi, Regi, Voievozi, Vlădici, Comandanţi, Generali, Genii, Profeţi, Artişti, Medici.
– va urma –

Autor: Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio
Sursa: IonCoja.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us