Fuziunea PC-PLR – cu sau fara pierderi!

Fuziunea PC-PLR – cu sau fara pierderi!

0 352

Partidul antenelor, fie ca s-a numit Umanist, fie Conservator ulterior, sa-i dorit mereu sa-i fie cunoscuta orientarea doctrinara, cea social-liberala. Noul drum al conservatorilor lui Voiculescu alaturi de Calin Popescu Tariceanu si el stapan al unui partid, ecologist la infiintare si reorientat electoral la timp, astfel ca sa poata intra in campania electorala pentru Cotroceni nu pare a fi prea simplu. Fara a se astepta la un mariaj de succes, fuziunea este dorita de ambii lideri.

Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, joi, dupa o intalnire cu liderul PLR Calin Popescu Tariceanu, ca „este posibil sa existe si pierderi” in urma fuziunii dintre PC si PLR, dar ca acestea vor fi „minime”, relateaza Mediafax.

Constantin a precizat, dupa intalnirea cu Tariceanu, ca a avut loc „o discutie de principiu” si, probabil, saptamana viitoare vor avea loc intalnirile in comisiile desemnate de PC si PLR. „In momentul in care vrem sa cladim ceva mai maret, este posibil sa existe si pierderi. Eu sper sa nu existe niciun fel de pierdere.
Este adevarat ca in votul pe care l-am solicitat pentru inceperea negocierilor, marti, in Biroul Executiv Central, a fost un vot impotriva. In rest, cred ca peste 30 de colegi prezenti au votat pentru inceperea negocierilor in vederea unei fuziuni cu PLR. Nu am ascuns-o: este votul domnului senator Dumitru Pelican”, a spus Daniel Constantin. El crede ca orice decizie luata, prin consens, in partid este una „in beneficiul tuturor celor care sunt azi parlamentari din partea PC” si ca obiectivul pentru 2016 este de a construi a treia forta politica din Romania.
„Dintr-o eventuala fuziune, eu cred ca vom avea de castigat si noi si colegii liberali din PLR pentru ca vom putea, fiind a treia forta politica, sa transmitem mai eficient mesajele pe are azi poate nu le transmitem in mod eficient, fiind grupuri ceva mai mici”, a explicat Constantin. Intrebat despre faptul ca ar fi „voci” in PC care ar vrea sa mearga spre Cristian Popescu Piedone si sa se rupa de PC, Constantin a spus ca nu a vazut nicio declaratie a lui Piedone in acest sens.
Eu nu am vazut nicio declaratia a lui Piedone in acest sens. In al doilea rand, e posibil sa fie pierderi. Eu cred ca ele vor fi minime. Cred ca toti colegii au inteles care este obiectivul primordial in primul rand pentru ceea ce inseamna viitorul Parlament. Eu cred ca nu trebuie sa ne grabim si, in egala masura, cred ca, daca vom merge pe aceasta fuziune, procesul va trebui sa fie destul de rapid pentru ca, in opinia mea, fie intr-un nou partid care se va crea, fie ca si Partid Conservator, cel tarziu in luna septembrie va trebui sa avem candidatii pentru alegerile locale din 2016„, a explicat Constantin. El nu a putut spune cum se va numi noul partid rezultat din fuziune.
„Eu am apreciat un lucru – ca nu sunt orgolii. Este un lucru pe care il vom stabili in comisiile pe care le-am desemnat”, a spus Constantin legat de numele noii formatiuni. El a precizat insa ca PC, fie ca s-a numit Umanist, fie Conservator ulterior, are o doctrina social-liberala. „Sper, dincolo de denumire, ca aceasta doctrina sa se regaseasca in viitor. E un lucru pe care il vom stabili impreuna, fara niciun fel de orgoliu. Cred ca ambele partide vad ca este mai important obiectivul decat o denumire sau alte lucruri. Important este cum comunicam cu electoratul. Trebuie sa avem o doctrina cat mai apropiata de electorat”, a adaugat Daniel Constantin.
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.