Frontul judecătoresc pentru apărarea pensiilor speciale ale magistraților, sub atac din toate direcțiile
Ieșirea intempestivă a președintei CSM în presă pentru a apăra privilegii iluzorii ce ar fi pe deplin meritate de magistrați mai mult a compromis firava apărare a drepturilor acestora, aceasta nereușind să aducă argumente valide și irefutabile în favoarea egalității salariului cu pensia specială de după activitate a acestora și nici să justifice ieșirea la 50 de ani la pensie a magistraților, ba chiar mai devreme.
A existat o perioadă în anii 90 când magistrații aveau salarii de mizerie, relicvă a considerației reduse ce li se acorda în raport cu clasa muncitoare, în vremea lui Ceaușescu.
Valeriu Stoica este cel care a inovat domeniul Justiției românești cu aceste măriri sucesive gargantuești ale salariilor magistraților la sfârșitul anilor 90 și tot el este cel care a inventat sistemul de pensionare preferențial al acestora, decuplat de cel al principiului contributivității legale, precum și durata redusă de activitate obligatorie în magistratură, de 25 de ani.
Este atât de mult de atunci și eșafodajul privilegiilor magistraților s-a cimentat atât de consistent în timp, încât acestora li se pare că este un drept câștigat definitiv și irevocabil, precum o hotărâre judecătorească imuabilă, emisă probabil de divinitate.
Și, cum românul are orice altă grijă care-l privește direct și personal, dar în niciun caz grija aproapelui, magistraților de astăzi nu li se pare că salariile și pensile lor contrastează înmărmuritor cu cele ale poporului de rând, chiar cu studii superioare fiind, doar în fond ei îl anchetează și îl judecă pe acest popor.
Președinta CSM, o instituție-conglomerat de interese superioare de castă, a eșuat în a reliefa activitatea specială a lucrătorilor în magistratură, în special consumul intelectual și nervos la care este supus un judecător care intră în ședințele de judecată cu 80 de cauze cel puțin, sau al unui procuror de la Parchetul Judecătoriei, sau al Tribunalului care lucrează la mii de dosare simultan.
Este îndreptățit să afirmăm că magistrații, în special judecătorii, îndeplinesc activitatea intelectuală cea mai intensă cu cea mai mare eroziune psihică dintre salariații intelectuali ai statului.
Costache nu a evidențiat nici riscurile activității de procuror, sau judecător, în cauze penale ce implică marea criminalitate, fiind cunoscute cazuri de răzbunare ale unor criminali eliberați asupra magistraților care i-au anchetat, sau condamnat.
Tot ceea ce a făcut președinta CSM a fost să inflameze aiuritor și neînțelept opinia publică prin cuantificarea cinstei unui magistrat în funcție de sumele primite, argumentând nevalid că magistrații nu pot avea alte afaceri pe lângă servici, omițând să recunoască, anume că le este permis să activeze în învățământ și pot desfășura activități editoriale, cu remunerație în plus față de salariu, sau pensie.
Cristian Tudor Popescu își continuă gâlceava cu magistrații
„Șefa CSM, Elena Costache, declară că o pensie de 11.309 lei, cu ieșire la 65 de ani, pentru un magistrat, i se pare puțin. Că magistrații sunt unici, nu pot fi puși pe picior de egalitate cu celelalte categorii de oameni care muncesc.
Că încrederea la piciorul broaștei de care se bucură dna Justiția printre cetățeni e fiindcă lumea o vorbește de rău.
Și ține să confirme ce scriam în articolul precedent, și anume că independența în democrație, în viziunea CSM, înseamnă să primești căpițe de bani de la stat.
Pe scurt, că cinstea e pe bani grei. Și amenință:
„Dacă se insistă… CCR poate deveni o soluție” – ceea ce arată că șefa Costache e cât se poate de sigură că CCR, altă hazna fără fund pentru bani de la buget, le va face dreptate.
Aș avea și eu o propunere: dacă magistrații sunt o asemenea clasă/rasă unică, superioară tuturor, atunci să se legifereze, pe măsură, că un magistrat dovedit corupt face automat pușcărie pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată și i se confiscă întreaga avere. Dar cred că nici asta n-o să-i sperie, căci tot gașca șefei Costache hotărăște cine e corupt și cine nu…
Și, în fine, ca să-mi fac meseria de vorbitor de rău la adresa Justiției: am citit o știre despre un cuib de viespi radioactive descoperit în Carolina de Sud. Văzând-o și auzind-o pe șefa Costache, constat că există și în România”, a scris CTP, preluat de Știri pe Surse.
Tudorel Toader apără neconvingător privilegiile magistraților, arătând înspre statul corupt
„Doamna președinte sigur a pus gaz pe foc. Există o tensiune artificială între puterea judecătorească pe de-o parte și socitate, pe de altă parte.
Pot afirma cu toată convingerea că politicienii au făcut un subiect de campanie electorală referitor la pensiile, salariile și vârsta de pensionare a magistraților.
Bugetul statului nu se echilibrează reducând pensiile magistraților.
Bugetul ar trebui să se echilibreze prin stoparea jafului generalizat de sus până jos.
Unde sunt izoletele pe care statul a dat mii de euro fiecare?
Unde sunt flacoanele de vaccin? (…)
Statul a fost slăbit prin adoptarea de legi cu dedicație, legi care au urmărit și rezolvat multe interese”, a spus Tudor Toader la Digi2, potrivit Știri pe Surse.
Toader a susținut că principiul egalității în fața legii trebuie aplicat în mod nuanțat.
„Doamna președintă a spus foarte corect să nu comparăm merele cu perele. A spus că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate. Egalitatea este pentru cei care fac parte din aceeași categorie socio-profesională. Puterea judecătorească aplică legea. Legiuitorul trebuie să adopte legile respectând standardele constituționale”, a continuat Tudorel Toader, potrivit aceluiași cotidian.
Hop! și ministrul userist al Apărării la beregata șefei CSM
„Nu sunt de acord cu modul în care este total decuplată dânsa de realităţile României. Pare că nu înţelege cu câţi bani trăiesc oamenii. Şi, ca idee, pensia în magistratură e undeva la 25.000 de lei, în sistemul militar e undeva la 5.300 de lei şi în sistemul general de pensii undeva cred că la 2.700 de lei. Cam aşa arată lucrurile”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, conform Știri pe Surse, omițând convenabil să releveze faptul că militarii toacă toată ziua frunze la câini și sunt necesari doar când diplomația eșuează lamentabil, comparativ cu un magistrat.
Ce a spus președinta CSM de a indignat o țară întreagă?
„Trebuie să fac un calcul exact, n-am făcut încă la acest moment la care discutăm și acum o să-mi asum și un răspuns direct. Da, mi se pare puțin. Și vă spun și de ce mi se pare puțin. Haideți să vedem cât ia un salariu mediu.
Da? Mediu.
Venit net lunar la nivel de
# Curte de Apel – 20.000 de lei.
# Tribunal – 17.947.
# Judecătorie – 16.157.
Să aplicăm 70% din aceste procente…
Ar fi 11.309 lei pensie.”, a spus Costache.
Elena Costache a mai spus că nu este normal să se compare pensiile magistraților și salariile din alte domenii. „Domnule, eu n-am voie să fac nimic ca judecător. Eu nu pot, după ce judec un dosar, să-mi deschid birou de avocatură acasă și să acord consultații juridice, și să mai câștig niște bani. Și atunci toată lumea a fost de acord.
Picăm în acest păcat al comparațiilor care nu-și au rostul, care nu-și au locul. Din toate punctele de vedere suntem, cum să spun, unici.(sic!)” a argumentat neconvingător și chiar infantil șefa CSM, potrivit Știri pe Surse.
Dan Libiu Mateescu




