Frontiere naturale si granite mentale

Frontiere naturale si granite mentale

0 111

Din colectia de intrebari ce mi-au ramas nerostite anul trecut, una tine cu orice pret sa se faca auzita. Ca sa nu se fezandeze pe-acolo pe unde se afla si, doamne fereste, sa-mi cauzeze, am sa …. (ati crezut ca am sa v-o pun, nu?) …am s-o formulez, totusi. Ea suna tamp si anacronic astazi: care este cea mai bine pazita frontiera din Romania? Intrucat granita ce dadea spre Vest a devenit de-acum o simplu lant de ghisee unde cetateanul arata doar buletinul, raspunsul pare simplu si la indemana: trebuie ca toate trupele de graniceri s-au masat pe granita cu rusii. Ciolovecii trebuie impiedicati cu orice pret sa se infrupte din deliciile europenitatii noastre primite in dar de Mos Craciun. Nici macar prin interpusii lor moldoveni, care se imbulzesc sa ceara cetatenia romana, hulita pana nu de mult in republica lui Voronin, la indicatiile transmise de la Kremlin in dulcele grai ruso-moldav.


Intrebarea poate revendica inca partea ei de actualitate. Nu doar pentru a lua urma sumelor colosale investite in modernizarea echipamentelor de supraveghere a fruntariilor, achizitionate de fosta guvernare. Ceea ce o face actuala este un detaliu ignorat de regula cand se vorbeste despre granite si despre ce separa ele cu adevarat. Mult mai eficienta decat gardurile de sarma ghimpata, fasia arata de trei ori pe zi ca sa pastreze amprentele de la incaltamintea fugarilor dintr-o tara intr-alta, lunetelor cu infrarosii ce scaneaza limba de pamant – sau de apa – dintre noi si vecinii nostri este un alt soi de intaritura. Caramizile grele ale prejudecatilor, lipite intre ele cu mortarul tenace al xenofobiilor, ridica ziduri groase in capul romanilor si strainilor deopotriva. Gardurile din minte sunt mai greu de sarit decat cele de beton; mentalitatea infrunta timpul si argumentele mai bine decat o face cea mai performanta zidarie.


In lipsa frontierei fizice, cea mentala apare cu atat mai flagrant. Retrasi in spatele barierei de neuroni ce dusmanesc strainul si tot ce aduce cu el, europenii vechi si noi se suspecteaza reciproc, tremura unul de frica celuilalt si isi cobesc mutual.


Nu-i vorba ca, acolo ne-au ramas frontierele intregi, ne comportam deja ca niste europeni sadea. La o vama de prin sudul tarii, soferii unui lant kilometric de TIR-uri turcesti n-au gustat gluma vamesilor romani care le dublasera peste noaptea taxa de trecere, gasind poanta prea europeana pentru buzunarele lor. Prin suprataxarea turcilor se strica frumoasa traditie a concubinajului balcanic pe care l-am practicat pana acum cu succes nebun de ambele parti. Mai ramane ca soferii de pe uzun arac sa afle ca si pe centura s-au europenizat tarifele ca ne lasa curvele somere.


Rezulta ca europenismul romanesc se cere exersat prin vecini inainte sa-l exportam celor care n-au avut nevoie sa intre in Europa, pentru ca erau acolo inainte ca tot ei s-o inventeze. Barierele mentale fac concurenta apriga celor de ghisee. Presa engleza a confectionat luni de zile apocalipse din hartie de ziar, in care hoardele de romani vor navali famelici in Regatul Unit imediat dupa aderare. Fie si asa, n-ar fi destabilizat cine stie cat statistica migratiei in Marea Britanie, unde fiecare minut inseamna intrarea unui emigrant pe teritoriul Reginei. Cei fix patru romani ajunsi in Albion imediat dupa 1 ianuarie 2007 au dezumflat si ridiculizat previziunile prapastioase ale gazetarilor englezi. In numarul de alaltaieri al cotidianului francez „Liberation”, necitat de presa romaneasca, jurnalistii francezi deschid editia cu titlul „Romania si Bulgaria se fofileaza in Europa”; doua pagini mai incolo vorbesc cu nostalgie despre performanta de 30.000 de deportari de sans-papiers romani, reusita de ministrul de Interne Nicholas Sarkozy, regretand sincer ca botezul nostru intru europenizare le-a golit stabilimentele ce gazduiau viitorii clienti la deportare.


Nici noi nu stam cu mainile incrucisate. Daca de dincolo ne vine potop de taxe si standarde (cele mai mari si mai dureroase sunt, totusi, de pura extractie romaneasca – taxa pentru prima inmatriculare, impozite locale, etc), suntem hotarati sa ne refugiem in traditii. Asa cum declara toti taranii intervievati la televizor, porcul va fi taiat si de-aici incolo tot cu brisca, peizanul va continua sa creasca pe langa casa cate animale va avea chef, fara sa masoare exact distanta dintre gainile din curte.


Sub comunism am avut rezistenta prin cultura; daca ne agaseaza Europa, ne-am pregatit deja refugiul in Muzeul Satului. Cultura ramane, doar ca s-a mutat la tara.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.