FRIPTURA DE MIEL
Multi cred ca a face friptura inseamna sa pui carnea – si aici nu ma refer doar la carnea de miel, ci la toate felurile de carne – cu ceva grasime in tigaie si tigaia pe foc, asteptand apoi sa se faca gata. Dar treaba nu sta chiar asa, ci implica mai multe operatiuni.
PREPARARE: Se spala doua sau mai multe kilograme de carne de miel, se da cu sare si se lasa sa stea asa o jumatate de ora.
Se aseaza intr-o tava in care am pus o lingura de untura, cu spatele in sus. Se da la cuptor, la foc moale. Din timp in timp se ia cu o lingura din grasimea din tava si se unge carnea. Inspre sfarsit se da focul mai mare si nu se mai unge, ca sa se rumeneasca frumos si sa se intareasca bine coaja.
Se taie cat este fierbinte, pe un fund de lemn, si se aseaza pe un platou, ornandu-se de jur imprejur cu foi de salata si alte verdeturi de sezon, in cantitati cat sa dea aspect, in caz ca va calca oasprti mai simandicosi.
Sosul care a ramas in tava se curata de grasime, se pune sa fiarba cu o lingura-doua de apa si se amesteca bine pentru ca sa se ia rumeneala de pe fund. De aceea trebuie sa aveti grija sa nu se arda friptura in cuptor, altfel sosul se face amar. Se trece prin sita si se serveste separat. Nu se toarna peste friptura pentru ca sa nu se inmoaie coaja carnii, care este gustoasa foc cand este crocanta.
Se serveste cu cartifi prajiti si cu salata verde, ceapa si usturoi verde, ridichi etc.
Ar fi incantarea mea sa stiu ca v-a iesit o friptura de miel pe cinste!
Dan Bota
