Freedom House: Libertatea presei, la cel mai scazut nivel din ultimii 10...

Freedom House:
Libertatea presei, la cel mai scazut nivel din ultimii 10 ani!

0 174

Numarul persoanelor din intreaga lume care au acces la o presa libera si independenta a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii peste 10 ani, arata cel mai recent raport al Freedom House privind libertatea presei, publicat luni, cu o zi inainte de Ziua Mondiala a Libertatii Presei. Potrvit raportului, presa romaneasca ramane „partial libera”.
Raportul „Freedom of the Press 2011: A Global Survey of Media Independence” releva faptul ca, in ultimul an, s-a inregistrat o scadere considerabila a libertatii presei in mai multe tari, precum Egipt, Ungaria, Honduras, Mexic, Coreea de Sud, Thailanda, Turcia si Ucraina.
Dintre cele 196 de tari si teritorii analizate de Freedom House in 2010, numai 68 au fost declarate tari cu presa libera. In alte 65 de tari, intre care si Romania, presa a fost considerata partial libera, in timp ce in 63 de tari presa nu a fost libera in 2010.
Raportul remarca evolutia pozitiva a Republicii Moldova, care a fost inclusa in acest an in categoria statelor unde presa este partial libera, dupa ce anul trecut fusese catalogata drept fara presa libera.
„Desi, din pacate, ne asteptam la medii restrictive si periculoase pentru jurnalistii din tari cu regimuri nedemocratice precum cele din Orientul Mijlociu si fosta Uniune Sovietica, in acest an suntem tulburati in special de declinul libertatii presei in state cu democratii tinere sau sovaielnice precum Mexic, Ungaria si Thailanda”, a mentionat David J. Kramer, director executiv al Freedom House.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.