Frate cu Dracul pana treci Bacul

Frate cu Dracul pana treci Bacul

0 235

Dupa ce vor depasi probele scrise la Matematica, Istoria sau Geografia Romaniei, pe care le vor sustine astazi, absolventii de liceu vor putea spune ca au trecut prin cel mai dificil examen de bacalaureat din istoria recenta a testului maturitatii? Fostii liceeni sunt inca sub impactul subiectului de la Limba Romana, unde varianta 78 extrasa din urna a facut ravagii printre candidati. Elevi, profesori, dar si criticul Nicolae Manolescu, au fost unanimi in a declara foarte dificila cerinta punctului trei, care le cerea sa faca un eseu plecand de la o afirmatie manolesciana destul de alambicata la nivel de liceu.


Daca la Limba Romana viitorii studenti au putut fi sustinuti si compatimiti de insusi Manolescu, la Matematica nu vor avea norocul de a mai trezi compasiunea vreunuia din inventatorii in viata ai diverselor rezolvari de probleme si ecuatii.


Chiar si asa, diversele aprecieri legate de dificultatea subiectelor vin doar acum, dupa sustinerea examenului. Mult mai eficienta ar fi fost discutarea lor inca din iarna, de cand au fost postate pe Internet, pentru a putea fi consulate de elevi si profesori deopotriva. Un eventual esec la nivelul promovabilitatii dupa corectura finala ar putea genera noi discutii si dezbateri asupra eficientei initiativei de afisare din vreme a subiectelor. Dar aceleasi dezbateri ar merita facute si in cazul unei statistici fericite, care ar inregistra un numar mare de promovati, gata sa-si inceapa viata studenteasca. Anul viitor ar gasi, cu siguranta, niste liceeni, daca nu mai pregatiti la clasa, cel putin mai antrenati psihic pentru intalnirea cu subiectele in timpul examenului.


Nu vad cu ce poate sa dauneze procesului de invatamant postarea anticipata a subiectelor pe Internet. Oricat il taxeaza toti drept unealta a Diavolului. In vremea cand faceam eu liceul, publicarea subiectelor rezolvate din anii precedenti in revistele de specialitate – atatea cate erau ele – era considerata un gest de deconspirare. Daca reuseai sa pui mana pe revista cu pricina, te fereai s-o mai arati cuiva. Iti inchipuiai ca cei ce compun subiectele vor evita sa le repete pe cele din anii trecuti daca ar baga de seama ca au cazut sub ochii prea multor elevi.


E drept, pe de alta parte, ca afisarea atator sute de variante, chiar cu luni bune inaintea examenelor, i-au speriat pe elevii care au ras chiulul de-a lungul anului/anilor. Dupa cum i-au ingrozit si pe profesorii care nu si-au sistematizat bine materia si au predat-o haotic. S-a creat apoi impresia gresita ca trecerea imediata la tabacirea la clasa a variantelor de rezolvare este calea regala catre un examen reusit. Profesori si elevi s-au angajat intr-o cursa contra cronometru, pe care n-aveau cum s-o castige si care i-a agitat inutil pe liceeni. Timpul era prea scurt pentru a inmagazina atatea variante, in conditiile in care atmosfera din timpul semestrelor parcurse n-a fost una de studiu si de interes pentru ceea ce inseamna examenul de bacalaureat.


Indiferent de rezultate, Bacul 2007 inseamna deja un reper important pentru cum va decurge examenul de anul viitor. Ca si pentru noi reglementari despre continutul acestuia. N-ar fi oare cazul sa ne inspiram masiv din exemplele abundente europene, unde exista doua forme de bacalaureat – una dificila, care iti asigura accesul in facultate, si una simpla – care inseamna doar certificarea absolvirii a 12 clase? Sau a altor doua modele de examen – unul pentru uman si altul pentru real? In Franta, de exemplu, saptamanale si reviste respectabile publica din vreme suplimente groase in care liceele sunt clasificate in functie de gradul in care pot garanta elevilor admiterea la facultate. Acestea din urma sunt si ele evaluate in functie de procentul in care asigura dupa absolvire un loc de munca in domeniul pentru care ti-ai tocit coatele patru sau cinci ani. Sute de pagini sunt alocate, de asemenea, aprecierii de catre elevi si specialisti a prestatiilor si a metodelor de predare ale profesorilor din unitatile de invatamant consacrate.


Intrebari numai bune de pus imediat ce trece agonia sau extazul de dupa afisarea rezultatelor.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.