FOTE Brașov, 2027 : și-au anunțat până acum participarea 48 de țări...

FOTE Brașov, 2027 : și-au anunțat până acum participarea 48 de țări europene

1 78

Cu exact un an înainte de desfășurarea Festivalului Olimpic al Tineretului la Brașov și împrejurimi, pregătirile pentru organizarea FOTE 2027 au intrat în preocupările oficialilor români. Spre deosebire de precedenta ediție găzduită de Brașov în 2013, de această dată sunt pregătite pentru acest eveniment mai multe baze sportive. Totodată, s-a anunțat că se va amenaja un al doilea lac de acumulare în Masivul Postăvaru, pentru ca zăpada produsă pentru competițiile de schi organizate aici să fie suficientă.

Competiția de anul viitor va avea întreceri în Brașov, Poiana Brașov, Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Festivitatea de deschidere va avea loc în 14 februarie, iar cea de închidere o săptămână mai târziu, în 21 februarie. Acum se știe că festivitățile sunt programate la Patinoarul Olimpic Brașov, dar, în condițiile în care Sala Polivalentă Brașov va fi finalizată la acel moment, acestea ar putea fi mutate în viitoarea sală. La competiție și-au anunțat până acum participarea 48 de delegații, din tot atâtea țări europene.

Întrecerile de anul viitor sunt programate astfel : pe Patinoarul Olimpic Brașov, întrecerile de hochei masculin 5X5, în Poiana Brașov – schi alpin și schi alpinism, la Râșnov – sărituri cu schiurile, la Predeal – schi fond și snowboard, la Cheile Grădiștei – biatlon, patinaj artistic și patinaj viteză pe distanță scurtă, la Sfântu Gheorghe – hochei pe gheață masculin, 3X3, la Târgul Secuiesc – hochei pe gheață feminin, 5X5. Se așteaptă ca la întreceri să participe peste 2000 de sportivi, cărora li se adaugă arbitri, oficiali, antrenori plus mulți suporteri ai sportivilor sau a echipelor care vor lua startul la competiții.

D.D.

COMENTARII

  1. La Olimpiada de la Berlin 1936 au fost negri
    În prezent la jocurile sportive internaționale rușii și bielorușii sunt excluși.
    Iar în 1936 la putere erau regimuri fasciste xenofobe rasiste

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.