Fotbal, Liga a treia : Kids Tâmpa Brașov a pierdut cu Hermannstadt...

Fotbal, Liga a treia : Kids Tâmpa Brașov a pierdut cu Hermannstadt 2

0 366

ACS Kids Tâmpa Brașov a pierdut cu 4-1 (2-1), pe terenul celor de la AFC Hermannstadt 2, într-un meci din returul play-out-ului Ligii a a 3-a Seria C5. „Urșii” au început bine meciul și au deschis scorul în minutul 22, prin Zota, dar, după aceea, totul s-a schimbat, iar gazdele au punctat de 4 ori. Brașovenii au terminat jocul în 10 jucători, Dima fiind eliminat în minutul 60 pentru două cartonașe galbene.

Un meci pe care l-am început bine, am reușit să marcăm primii. Dar, apoi, două erori personale le-au permis gazdelor ca să întoarcă rezultatul pe tabelă în doar 5 minute. Nu am mai reușit să ne regăsim ritmul de joc de atunci, astfel că nu am putut face mai mult. Mai ales că am jucat în 10 în ultima jumătate de oră. Mergem însă înainte”, a declarat unul dintre antrenorii Kids Tâmpa, Ciprian Anghel.

„Urșii” au consemnat o nouă premieră la jocul contra sibienilor, Cosmin Goșman, un alt fotbalist născut în 2006, făcându-și debutul la Liga a 3-a, în minutul 88, când a intrat în locul lui Zota.

AFC Hermannstadt 2 – ACS Kids Tâmpa Brașov 4-1 (2-1)

A marcat pentru Kids Tâmpa: Zota (min. 22)

ACS Kids Tâmpa Brașov: Alexa – Stoica, Sburlea, Potecu, Zota (Goșman) – Mitrică (Șerban), Dima – Bugnar (Popa), Spătaru (Moldovan), Kerekes (Cupu) – Nechita

Antrenori: Vasile Tatarciuc, Ciprian Anghel

În etapa următoare, programată pe 14 mai, Kids Tâmpa va primi vizita celor de la CSO Plopeni.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.