Fotbal, Liga a doua : FC Brașov a uitat să ia puncte…

Fotbal, Liga a doua : FC Brașov a uitat să ia puncte…

0 26

FC Brașov a deschis etapa a 15-a a Ligii a 2-a într-un meci disputat în deplasare la Buzău. Din păcate, brașovenii au fost învinși cu 1-0 de FC Buzău, după o greșeală în defensivă. Unicul gol al meciului a fost marcat de Paul Pațurcă, în minutul 28. Partida a fost una foarte echilibrată. Pe final brașovenii au avut posesia, însă fără faze notabile la poarta adversă.

A fost o singură greșeală și din nou am pierdut. Am început jocul temători. Adversarul a avut 2-3 situații periculoase la poarta noastră, din faze fixe. Primele 35 de minute nu am reușit să avem posesie deloc, să ținem de minge, după care am început să jucăm și noi, să pasăm. Repriza a doua a fost mult mai echilibrată, dar din nou nu avem ocazii de gol, nu reușim să ajungem în careul adversar și să fim periculoși. Pentru efort, atitudine, organizare defensivă, eu îmi felicit jucătorii. Sunt pași mici, dar siguri, spre mai bine. Sunt puține zile de când lucrăm împreună, am făcut doar șase antrenamente cu echipa, dar apreciez că fotbaliștii își doresc să pună în aplicare ceea ce le explic. Sunt convins că vom arăta din ce în ce mai bine. Este un moment foarte greu, pe care trebuie să-l depășim cât mai repede. Vom face tot posibilul să câștigăm ultimul meci și apoi vom avea timp să ne pregătim așa cum trebuie, la iarnă, pentru partidele de la anul”, a spus la finalul meciului Călin Moldovan.

Brașovenii au jucat în formula: Mutu – Drăgoi, Gherghe, Dumbravă, Cîrstean, Leonte, Fustar, Iorga, Constantin, Boția, Iurcu. Au mai intrat: El Azzouzi, Mihalcea, Mitroi, Negrean și Popa. După acest meci FC Brașov rămâne pe locul 16, cu 9 puncte. Etapa viitoare, brașovenii întâlnesc, sâmbătă, 4 decembrie, pe Stadionul Tineretului, Unirea Constanța. 

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.