Fostul procuror general Augustin Lazăr – subiect de anchetă a unei...

Fostul procuror general Augustin Lazăr – subiect de anchetă a unei comisii pentru cercetarea abuzurilor

0 212

Tăriceanu: Voi solicita înființarea unei comisii de anchetă pentru cercetarea abuzurilor Securității, întrucât ”cazul Augustin Lazăr” nu poate rămâne fără niciun efect

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la Brașov, unde are loc un marș ALDE, că va solicita o comisie de anchetă pentru cercetarea abuzurilor Securității și a complicilor ei, considerând că nu poate rămâne fără efect „cazul Lazăr”, relatează Mediafax.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la Brașov, că nu va face promisiuni, ci spune doar că va cere o comisie de anchetă, considerând că nu poate rămâne fără niciun efect „cazul <Augustin Lazăr>”.
„Știu că sunteți sătui de atâtea promisiuni și eu nu vă fac niciun fel de promisiune. Eu obișnuiesc să spun ceea ce fac. Așadar, cazul <Augustin Lazăr> nu poate rămâne fără niciun efect, acum, după ce acesta a renunțat să mai solicite un nou mandat de procuror general. Dacă ne vom mulțumi numai cu atât, înseamnă că nu am învățat nimic din această lecție, care m-a făcut să mă întreb, încă o dată, cine este de fapt <ciuma roșie>?
Am credința că acesta nu este un caz izolat și că șirul complicităților care a creat un adevărat complot, căruia i-ați căzut încă o dată victimă voi, ca și toți cei persecutați politic în anii regimului Ceaușescu, este unul mult mai larg. De aceea, pentru a restabili adevărul, acum în ceasul al 12-lea, voi solicita înființarea unei subcomisii de anchetă, fie în cadrul Comisiei juridice a Senatului, fie în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor”
, a spus Tăriceanu.

Tariceanu

Președintele ALDE a mai spus că o Comisie pentru cercetarea abuzurilor Securității și a complicilor ei este necesară și va avea drept scop „restabilirea adevărului, identificarea celor care au comis aceste abuzuri din postura lor de anchetatori ai Securității, magistrați sau comandanți de penitenciare. Și nu numai a lor, dar mai ales a celor care din 1989 încoace, din pozițiile pe care le-au avut, au împiedicat ca victimele să-și poată face dreptate, au secretizat abuziv, au ascuns sau chiar au distrus dosare”.
Călin Popescu Tăriceanu a participat la marșul ALDE, derulat pe traseul urmat de muncitorii de la Intreprinderea de Autocamioane Brașov în 15 Noiembrie 1987: Roman – Calea București – Spitalul Județean Brașov – Prefectura Brașov.

Augustin Lazăr a fost acuzat, în ultima perioadă, că a refuzat de două ori eliberarea condiţionată a disidentului anticomunist Iulius Filip, închis la Aiud în anii 80.
La vremea respectivă, Lazăr era procuror (după unele surse chisr șef) în Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud. Actualul procuror general a explicat că atribuțiile sale erau doar să constate dacă cei care cereau eliberarea condiționată și-au făcut fracția de pedeapsă, conform legii, și că nu decide eliberarea sau nu a deținuților.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.