Foşti deţinuţi politic din 12 foste ţări comuniste s-au reunit la Braşov

Foşti deţinuţi politic din 12 foste ţări comuniste s-au reunit la Braşov

0 410

Supravieţuitorii temniţelor comuniste din Europa de Est dezvăluie la Braşov ororile la care i-au supus torţionarii

Supravieţuitorii temniţelor comuniste din Europa de Est dezvăluie la Braşov ororile la care i-au supus torţionarii. Foşti deţinuţi politic participă sub Tâmpa la Congresul Asociaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Comunismului din Europa de Est – INTER ASSO.
Organizaţia internaţională reuneşte Asociaţiile Foştilor Deţinuţi Politici din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Germania, Estonia, Croaţia, Letonia, Lituania, Moldova, România, Slovacia, Slovenia, Cehia şi Ungaria. Fiecare organizaţie face un raport privind situaţia din propria ţară. Cu un monument al victimelor comunismului, România este invidiată de alte ţări foste sovietice.
Christian Fuchs, preşedintele INTER ASSO Germania, s-a declarat impresionat de inaugurarea monumentului Aripi de la Bucureşti şi constată cu amărăciune că în Germania nu s-a putut construit un monument al victimelor comunismului.
Pentru Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, ziua de ieri a avut conotaţii sumbre. S-au împlinit 60 de ani de când cei 15 tineri din Garda Tineretului Român din Braşov, organizaţie anticomunistă, au fost toţi arestaţi. Unii erau studenţi, alţii erau încă elevi, cu vârste între 17 şi 19 ani. Au primit pedepse între 15 şi 25 de ani de muncă silnică, plus degradarea civică. Condamnat la muncă silnică a fost şi Radu Şoroagă. Avea 17 ani pe atunci şi îi lipseau mâna dreaptă şi piciorul stâng, amputate în urma unui accident de tren. Starea sa fizică n-a contat pentru regimul comunist, care l-a trecut prin temniţele de tranzit de la Braşov şi Codlea, pentru a ajunge în final la Gherla.
Timişoreanul Teodor Stanca a primise şi el 8 ani de temniţă cu muncă silnică, după ce studenţii români s-au solidarizat cu cei din Ungaria în urma revoltei maghiare din 1956. Un regret al foştilor deţinuţi politic este faptul că tânăra generaţie cunoaşte prea puţin despre ororile petrecute atunci.
Congresul INTER ASSO a inclus un simpozion memorial și a fost vernisată o expoziţie de documente din arhivele Securității cu privire la Garda Tineretului Român, iar o piesă de teatru a înfăţişat drama femeilor din închisorile politice comuniste. La Biserica Neagră a fost dezvelită o placa comemorativă în onoarea victimelor „Procesului Biserica Neagră”, din 1958.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.