Fost președinte al CCR despre posibila prăbușire a pachetului pensiilor speciale la CCR
Augustin Zegrean, cel care a îndeplinit și ignobila funcție de președinte al Curții Constituționale în vremea lui Băsescu, calitate în care a reușit falsificarea unei decizii a CCR printr-o erată care-i oferea fostului președinte al României rămânerea în funcție în pofida referendumului care-l demitea, nu crede că reforma pensiilor speciale ale magistraților va trece peste două zile de Curtea Constituțională.
Asta, în condițiile în care Ilie Bolojan, mincinos cum e, nu s-a consultat cu magistrații români când a formulat respectivele pachete reformiste care-i priveau pe aceștia, deși a afirmat că a făcut-o.
Mai mult, Zegrean nu crede în demisia lui Bolojan din fruntea guvernului în cazul eșecului la CCR, apreciind amenințările acestuia în acest sens ca fiind doar un șantaj la adresa Curții, pentru a-i fi aprobate reducerile pensiilor magistrațolor și prelungirea vîrstei de pensionare a acestora.
Deși, în condițiile prăbușirii reformei lui Bolojan la CCR liderul UDMR, Kelemen Hunor, alt mincinos, a declarat că va surveni inevitabil destrămarea coaliției guvernamentale. „Plecăm cu toții acasă în acest caz.”, a declarat liderul maghiar în urmă cu două luni.
Toate asemenea amputări de pensii speciale au picat la CCR
„Nu știu ce va hotărî CCR, dar pot să vă zic ceva despre ziua de miercuri.
Constituția României spune că deciziile Curții sunt general obligatorii de la data intrării în Monitorul Oficial. Sunt obligați și pentru judecătorii Curții în privința pensiilor magistraților.
Mai sunt trei decizii din anii din urmă în care se încerca același lucru și toate au picat la Curte. E decizia Curții când Curtea a decis că o formă a legii este declarată neconstituțională nu mai poate fi adusă într-un alt proiect de lege”, a declarat Augustin Zegrean la Digi24, conform Știri pe Surse.
„Se putea umbla cu tact”
Întrebat dacă s-ar fi putut umbla prin proiectul de lege astfel încât acesta să treacă testul CCR, fostul judecător a explicat că ar fi fost nevoie de „tact”.
„Se poate umbla, dar cu tact. În ultimii cinci ani de trei ori s-a schimbat statutul judecătorilor. E greu și pentru ei să meargă la serviciu și să se gândească că de mâine nu va mai fi, că se taie pensia sau se modifică vârsta de pensionare. Era cazul se să încheie această poveste”.
Fostul judecător CCR a venit cu critici la adresa Guvernului și susține că acesta nu a discutat cu magistrații:
„Nici n-a discutat cu ei, nu s-a discutat cu magistrații. În România cele trei funcții ale statului sunt exercitate de Parlament, de Guvern și de justiție. Cele trei puteri sunt egale. Nu sunt unii mai puternici, normal ar fi fost ca instituțiile să colaboreze.
Normal a fost ca cine a propus legea să discute cu cei cărora li se adresează. În Franța durează 2-3 ani până se aprobă o lege”, a explicat fostul judecător CCR.
N-a fost situație în care în urma deciziei CCR să pice Guvernul. Este problema lor, dar nu e problema CCR.
Mai degrabă sună ca o amenințare la adresa Curții(Un șantaj securistic al sorosistului Bolojan! N.n.), adică „Dacă nu trece legea, eu plec!”, a declarat acesta, potrivit Știri pe Surse.
Dan Libiu Mateescu






sa o probuseasca daca vor un foc mocnit si vor distractie !