Focurile de Pasti – vechile ritualuri pagane

Focurile de Pasti – vechile ritualuri pagane

0 88

Aprinderea focurilor ceremoniale in anumite zile ale anului, ca sa joace in jurul lor sau sa sara peste ele, este un obicei stravechi, din Evul Mediu.


Consemnarea originii mai vechi decat crestinismul se afla in sinoadele crestine din sec. VIII care cereau sa fie suprimate, fiind considerate ritualuri pagane. Adesea, in cadrul acestor ceremonii sunt arse efigii, simulandu-se arderea unor persoane vii; in vechime, se crede ca erau arsi chiar oameni adevarati.


Focurile in aer liber se aprind mai ales primavara si la solstitiul de vara, dar si toamna si iarna in unele locuri – mai ales in jurul sarbatorii Tuturor Sfintilor (31 oct.), de Craciun si in ajunul Bobotezei.
Cele de primavara cadeau de obicei in Postul Mare – ajunul Pastelui si 1 Mai.


?


Focurile din Postul Mare


Sunt frecvente in Belgia, nordul Frantei si in unele parti din Germania. In Ardenii Belgieni, cu 1-2 saptamani inainte de « Ziua Marelui Foc », copiii merg din casa in casa ca sa stranga lemne.


La Grand Halleux, cel care nu le satisface cererea e urmarit a doua zi de copii ca sa-i innegreasca obrazul cu cenusa din focul stins.


Cand soseste ziua, copiii taie tufisuri si maturi, si seara focurile ard pe inaltimi. Exista credinta ca trebuie sa se zareasca sapte focuri ca satul sa fie ferit de incendiu.


Daca fluviul Meusa e inghetat, se aprind focuri si pe gheata. La Grand Halleux, in mijlocul gramezii de lemne, se ridica o prajina numita makral sau « vrajitoarea » si cel mai tanar mire aprinde focul.


In vecinatatea localitatii Morlanwelz se arde in foc un om de paie. Tineri si copii sar peste foc pentru o recolta bogata, casatorii fericite sau pentru a fi paziti de colici.


In Brabant, pana in sec al XIX-lea, in aceeasi duminica, femei si barbati deghizati in femei, mergeau cu faclii aprinse pe camp unde cantau cantece hazlii pentru a alunga « semanatorul rau », pomenit in Evanghelie in legatura cu acea zi.


La Paturages, in tinutul Hainaut, obiceiul dainuia inca din 1840 sub numele de Escouvion sau Scouvion. In prima duminica din Postul Mare, numita ziua micului Scouvion, tinerii si copiii alergau cu torte aprinse prin gradini si livezi strigand : « Aduceti mere, aduceti pere si visine negre pentru Scouvion ». La aceste cuvinte cel ce purta torta o invartea in aer si o arunca printre ramurile merilor, perilor si visinilor. Duminica urmatoarea era Marele Scouvion si se repeta scena pana se lasa noaptea.


In Franche-Comte la vest de Muntii Jura, prima duminica din Postul Mare e Duminica Taciunilor (Brandons), din cauza focurilor ce se aprind. Sambata sau Duminica, flacaii satului se inhama la un car si, tragandu-l pe uliti, se opresc la casele cu fete si cer un brat de lemne. Apoi le dau foc – dupa ce s-au strans destule. Toti satenii se aduna, in unele locuri, dupa ce bate clopotul pentru rugaciunea Angelus si se da semnalul petrecerii strigand : « La foc, la foc ! ». Tineretul joaca in jurul focului si sar peste taciunii aprinsi. Cine sare fara sa-si parleasca imbracamintea se va casatori in cursul anului. Faclii aprinse sunt purtate pe uliti sau pe camp si cand trec pe langa livezi striga : « Fie poama mai deasa ca frunza ».


Pana de curand la Laviron, departamentul Doubs, focurile erau aprinse de ultima pereche casatorita. In mijlocul focului se inalta un stalp cu un cocos de lemn in varf, care era oferit castigatorului intrecerilor la alergari ca se organizau.
In Auverne se aprind focuri in seara primei duminici din Postul Mare in fiece sat, catun, ferma, iar oamenii joaca si sar peste flacari.


Urmeaza ceremonia Grannas-Mias (o torta de paie aprinsa in varful unei prajini). La ultimile palpairi, cei ce iau parte la ceremonie isi aprind tortele si le duc in livezile, ogoarele si gradinile invecinate si oriunde sunt arbori fructiferi, cantand : « Granno prietene, Granno tata, Granno mama » si pun toate tortele arzand sub cracile fiecarui pom, cantand : « Arzi taciune : o creanga verde, un cos plin ». In unele locuri oamenii alearga pe camp scuturand cenusa tortelor pe semanaturi; o pun si in cuiburile pasarilor, iar dupa ceremonie se duc acasa si se ospateaza (cu clatite si pandispan) – e deci o vraja pentru a mari fertilitatea. Granno ar putea fi vechiul zeu celtic Grannus- identificat de romani cu Apollo, al carui cult e atestat de inscriptiile gasite in Franta, Scotia si pe malurile Dunarii.


Si in Picardia, in prima duminica din Postul Mare poporul ducea torte pe campuri, descantand soarecii de camp si neghina. Copiii alergau cu torte in mana pe ogoare ca sa se faca pamantul mai roditor.


La Verges, sat intre Jura si Combe D’Ain, tortele se aprindeau pe varful unui munte si cei ce le aduceau mergeau din casa in casa, cerand mazare prajita si obligand toate perechile casatorite in cursul anului sa iasa la dans.


Si in Berry (centrul Frantei) focurile se aprind dupa apusul soarelui – intreaga populatie a satului raspandindu-se prin ogoare, vii, livezi, cu torte din paie aprinse. In timp ce barbatii flutura facliile in jurul pomilor cu rod, femeile si copiii leaga impletituri de paie de grau in jurul arborilor, pentru indepartarea bolilor ce pot lovi roadele pamantului.


Germania, Austria, Elvetia


Au obiceiuri asemanatoare.


In muntii Eifel din Prusia – in prima duminica din Postul Mare tinerii strangeau paie si vreascuri, din casa in casa, pe care le puneau in jurul unui fag inalt si subtire de care era tintuita, in crucis, o bucata de lemn. Claia era numita « Coliba » sau « Castel ». I se dadea foc si tinerii paseau in jurul « castelului » in flacari cu capul descoperit, purtand fiecare o torta si rugandu-se cu glas tare. Uneori in coliba era ars si un om de paie. Daca fumul se indrepta spre ogoare aceasta anunta o recolta imbelsugata. In aceste zile in Eifel se facea o roata mare de paie , trasa de trei cai in varful unei coline. La caderea noptii tinerii o aprindeau si ii dadeau drumul sa se rostogoleasca. In jurul localitatii Echternach din Luxemburg, ceremonia se numeste « arderea vrajitoarei ».


In Tirol, in prima duminica din Postul Mare se inconjoara un brad tanar si subtire cu paie si lemne de foc. Pe varful copacului se prinde un chip antropomorf, « vrajitoarea », din haine vechi, umplut cu praf de pusca. Noaptea se da foc copacului – fete si baieti danseaza in jurul lui, fluturand faclii si cantand versuri in care se disting : « graul in cosuri, plugul in brazda ».


In Elvetia se obisnuieste si acum sa se aprinda focuri pe locurile inalte (in prima duminica din Postul Mare care e cunoscuta ca Duminica Scanteilor). In unele locuri se aprind roti din paie si spicuri pentru recolta din anul urmator.


?


Iza M.


?

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.