FMI a aprobat eliberarea Transei 6

FMI a aprobat eliberarea Transei 6

0 231

Board-ul FMI a aprobat vineri a cincea evaluare a acordului cu Romania si eliberarea transei a sasea a imprumutului, de peste 900 de milioane de euro, bani care vor fi virati, cel mai probabil luni, in contul Bancii Nationale a Romaniei, anunta Mediafax.
Reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu a declarat ca Fondul a considerat ca Legea pensiilor a fost adoptata, o prioritate pentru acordarea transei.
Tanasescu a explicat ca daca Legea pensiilor se va dovedi ca este neconstitutionala si nu va fi adoptata, Fondul va relua discutiile cu Romania, deoarece Legea pensiilor este una absolut necesara, in ciuda faptului ca este una nepopulara.
„Legea vine si face o tranzitie pe termen mediu. Aceasta lege nu se opereaza de maine poimaine, face un cadru pentru anii care urmeaza, pentru ca in cinci – sase ani, fondul de pensii sa nu mai fie deficitar. E clar ca aceasta lege este imperios necesara pentru sanatatea finantelor publice si a fondului de pensii”, a explicat Tanasescu, citat de Money.ro.
Curtea Constitutionala va lua in discutie miercurea viitoare, pe 29 septembrie, contestatia depusa de PNL la Legea pensiilor. PNL a depus, joi, la Curtea Constitutionala, o sesizare in care arata faptul ca adoptarea Legii pensiilor de catre Camera Deputatilor, in calitate de camera decizionala, saptamana trecuta, s-ar fi facut „fara respectarea tuturor procedurilor”.
O misiune comuna a FMI si a Comisiei Europene s-a aflat in perioada 26 iulie – 4 august la Bucuresti pentru revizuirea acordului cu Romania si a evaluat modul in care au fost indeplinite criteriile de performanta stabilite pentru finele lunii iunie.
La finele vizitei delegatiei FMI, seful misiunii de evaluare, Jeffrey Franks, declara ca board-ul institutiei va aproba eliberarea transei din acord dupa ce autoritatile romane vor indeplini preconditiile stabilite, respectiv plata a 2 miliarde lei in contul arieratelor statului si aprobarea legii pensiilor de catre Parlament.
Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, a anuntat la inceputul lunii septembrie ca statul a achitat un miliard de lei in contul datoriilor catre furnizorii privati din sanatate si urmeaza ca impreuna cu Ministerul Sanatatii sa asigure si restul de bani.

In urma evaluarii, FMI si Comisia Europeana au revizuit in scadere estimarea privind contranctia economiei in acest an la 1,9%, anticipand o revenire in 2011, cand PIB este prognozat sa creasca cu 1,5% – 2%.
Romania a primit pana acum 10.7 miliarde de euro de la Fond.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.