Florin Cîțu a văzut creșteri de dimineață

Florin Cîțu a văzut creșteri de dimineață

0 249

Așa cum Andrei Pleșu se trezea dimineață și vedea idei, tot așa premierul Cîțu s-a trezit azi-dimineață în mijlocul creșterilor ce s-au înregistrat, se înregistrează și se vor înregistra în România de acu înainte. Economice mai ales. Dilema tuturor este ce fumează Cîțu de vede creșteri taman dimineața, că după prânz îi trec iluziile și revine la politici de austeritate, de înghețări, de tăieri, de concedieri.

Revenirea economiei în V sau W. Mai degrabă cădere în M
„În 2020 am stopat căderea economiei generată de criză de sănătate și am generat cea mai rapidă revenire din istorie după o perioadă de criză. O revenire a economiei în V.
Reformele pe care le vom implementa în acest guvern, împreună cu tot ce am făcut în 2020, garantează o creștere economică solidă în 2021.
Vom avea o economie puternică și mai eficientă de care să beneficieze TOȚI românii!”
, a spus premierul României, Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook.
Să dea Dumnezeu vorba marxistului, am spune noi.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.