Fisurile Matricei și Arta de a Rămâne Treaz
Există momente când realitatea lasă impresia că se subțiază, că se crapă pe la margini, că decorul acestei lumi nu mai funcționează așa cum ne-au spus că ar trebui.
În ultimii ani, în toate colțurile planetei, au existat înregistrări surprinzătoare – oameni care au dispărut pur și simplu dintr-un cadru, fără urmă, fără tranziție, fără logică; alții care au apărut brusc, materializându-se în locuri unde nu fusese nimeni cu o secundă înainte.
Au fost observate păsări suspendate în aer, ca și cum vremea s-ar fi oprit doar pentru ele.
Avioane care stăteau nemișcate pe cer, în timp ce norii continuau să se miște.
Oameni care rămâneau blocați în poziții fixe, ca și cum timpul lor individual înghețase.
Aceste fenomene, indiferent cum le numim – glitch-uri, defecțiuni, anomalii – au fost filmate de martori, surprinse de camere de supraveghere, văzute de oameni obișnuiți. Și ele au început să se repete tot mai des.
Cine privește cu atenție înțelege că aici nu mai avem de-a face cu simple iluzii optice sau coincidențe.
Aici se întâmplă ceva cu structura însăși a ceea ce numim „realitate”.
Și dacă realitatea are fisuri… ce înseamnă asta despre lumea în care trăim?
Mulți au început să vorbească despre simulare, despre joc, despre o formă de matrice. Termenul este mai puțin important. Important este mecanismul.
Matricea este un sistem.
Un organism informațional de o complexitate greu de imaginat. O rețea de egregori interconectați, care se proiectează asupra conștiinței umane, modelând ceea ce percepem ca fiind „viață normală”.
Iar atunci când cineva începe să se trezească din acest somn colectiv, matricea îl citește ca pe o eroare.
În acel moment, sistemul activează codul de reținere – mecanismul prin care omul este împins înapoi în vechiul scenariu, în starea de inconștiență.
Acest cod nu funcționează prin forță, ci prin subtilitate:
– îți trimite gânduri care nu sunt ale tale
– îți induce apatie, anxietate, grijă, grabă
– te face să te pierzi în analiză, în povești mentale, în trecut și viitor
– îți trimite oameni care, fără să știe, acționează ca „gardieni ai somnului”
– îți reactivează vechile frici, vechile identități, vechile explicații
Totul pentru a te readuce într-o stare în care nu mai vezi nimic din ceea ce se fisurează în jurul tău.
Să te facă să crezi că totul este „normal”, că tu exagerezi, că doar ți se pare.
Matricea funcționează în linearitatea timpului:
în trecutul care te trage înapoi și în viitorul care te sperie sau te obosește.
Pentru că doar în prezent – în aici și acum – devii invizibil pentru sistem. Doar acolo nu te mai poate prinde, nu te mai poate condiționa, nu te mai poate manipula.
Sistemul pierde controlul asupra ta exact în clipa în care ești prezent în propria viață.
Și de aceea apare întrebarea:
Cum ieși din matrice fără să fii tras înapoi?
Răspunsul nu este complicat, deși pare greu de aplicat:
prin poziția de observator.
Atunci când te desprinzi de gândurile tale și începi să le privești ca pe niște obiecte mici, trecătoare.
Când emoția nu te mai absoarbe, ci tu o observi ca pe un fenomen temporar.
Când în loc să reacționezi, privești.
Când nu te mai identifici cu vocea interioară care îți vorbește.
Atunci când observi, nu mai ești actorul prins în scenă.
Ești cel care vede scena.
Ești conștiința care stă în spatele întregului proces.
În acea stare:
– nu mai ești capturat de egregori
– nu mai ești manipulat de scenarii vechi
– nu mai ești controlat prin frică
– nu mai ești atras înapoi în somn
În poziția de observator, trecutul devine doar memorie, viitorul doar potențial, iar prezentul devine singurul punct real al existenței tale.
Acolo matricea nu te poate atinge.
Acolo ieși din cod.
Acolo începi să vezi și să înțelegi.
De aceea, toate acele fenomene pe care le numim glitch-uri – dispariții, apariții, obiecte suspendate, oameni înghețați în loc – nu sunt doar curiozități.
Sunt fisuri în sistem. Indicatoare că structura realității nu este fixă, ci maleabilă. Că ceea ce vedem nu e tot ce există. Că există zone unde codul se rupe, încărcătura informațională se dezechilibrează, iar programul dă erori.
Nu sunt dovezi că lumea este falsă.
Sunt dovezi că lumea este construită.
Și faptul că vedem aceste fisuri înseamnă că ceva din interiorul nostru începe să perceapă ceea ce înainte era ascuns.
Că ne apropiem de acel tip de conștiință care poate funcționa în afara matricei, nu doar în interiorul ei.
Totul începe din același loc:
din clipa în care încetezi să dormi în propria viață și începi să privești.
Observatorul nu poate fi controlat.
Observatorul vede.
Iar ceea ce vede nu poate fi controlat de niciun cod.
Așa se iese din matrice.
Așa se rămâne treaz.
Așa se înțelege adevărata natură a realității.
Autor: Anatol Basarab
Sursa: facebook.com
