Finantare europeana pentru Prejmer

Finantare europeana pentru Prejmer

0 334

Strategia de dezvoltare durabila a Prejmerului va fi actualizata cu fonduri de la Uniunea Europeana. Studiile de cercetare ale necesitatilor comunei, perfectionarea functionarilor publici din primarie dar si implementarea unui soft de planificare a resurselor sunt doar cateva din activitatile care vor duce la dezvoltarea durabila a Prejmerului.
Comuna Prejmer in parteneriat cu Agentia Metropolitana pentru Dezvoltare Durabila Brasov a obtinut finantare de la Fondul Social European pentru Actualizarea Strategiei de dezvoltare durabila a comunei.
Pe langa studiile demografice, economice si sociale care vor fi efectuate de firme specializate, personalul primariei va fi instruit in domeniul planificarii strategice. 31 de functionari din primaria Prejmer vor participa la cursuri de dezvoltare strategica si dezvoltare a egalitatii de sanse.
Printre obiectivele proiectului se regaseste si armonizarea strategiei locale cu strategia Zonei Metropolitane. Valoarea totala a proiectului este de 313.677 de lei din care doar 2 % reprezinta finantarea locala.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.